Cuvioasa Agafia, cum îi spun surorile de la Cușelăuca, s-a născut în 1819 în satul Păsățel, în Moldova dintre Bug și Nistru, în familia creștinilor Ioan și Eudochia Maranciuc. Soții Maranciuc duceau o viață creștinească deosebită și mergeau des la locurile sfinte, având o evlavie aparte pentru sfinții din Lavra Peșterilor din Kiev.
Micuța Agafia își ruga părinții cu lacrimi în ochi să o ia cu ei la locurile sfinte din Kiev, dar părinții, cunoscând greutățile drumurilor, lăsau copila acasă în grija celor apropiați. Trebuie să ținem cont că, pe acele timpuri, cea mai mare parte a pelerinajului se făcea pe jos și un copil mic era o povară pentru drumeți.
Odată soții Maranciuc au pornit spre Lavra Peșterilor lăsând-o pe micuța Agafia în supravegherea rudelor. Nu puteau ști de ce fapte minunate în ochii lui Dumnezeu este în stare un copil, inima căruia s-a aprins de dorul de a se apropia de moaștelor sfinților de la Kiev. La câteva zile după plecarea părinților, micuța Agafia se pornește în pelerinaj spre Kiev, gândind că poate ajunge și singură acolo.
Însă Domnul i-a pregătit altă cale. Fiind în drum spre Lavra, în întunericul nopții, copila cade într-o fântână pustie și adâncă, traumându-și grav ambele picioare. Acest accident i-a pecetluit viața de mai departe pentru că ea, chiar după ce a fost găsită, a fost nevoită să stea la pat. În această fântână copila a petrecut trei ani, fiind mângâiată și întărită de Dumnezeu și de îngeri, care au hrănit-o cu mană cerească, potrivit unor mărturii.
La întoarcerea lor din Kiev, părinții au suferit mult prin pierderea fiicei dragi și au plâns-o ca pe o decedată. Iar milostivul Dumnezeu, căutand la suferințele micuței Agafia și la neliniștea părinților ei, s-a îndurat de ei și le-a pregătit o mare bucurie și binecuvântare.
În locurile acelea pământul era foarte roditor, iar pașunile erau acoperite cu o iarbă mustoasă. Nu departe de fântână părăsită, în care petrecea în chip minunat micuța Agafia, își păștea turmele un baci pe nume Dimitriu, care se deosebea de alții prin bunătatea sufletească. Odată, pe când își ducea turma în câmpie, fetița a început a canta psalmi. Baciul a auzit o melodie îngerească ce venea din fântână. Astfel a fost descoperită Agafia. Baciul a scos-o din fântână și a dat de veste părinților.
Suferinda Agafia mărturisea mai târziu că, în tot acest timp, cât a stat în fântână, veneau la ea doi porumbei care o hrăneau și o încălzeau. Părinții, văzând că ea nu poate să meargă, au pus-o într-un cărucior și au dus-o acasă.
Binecuvântarea Sfântului Munte
Așa a ajuns Agafia în casa părintească unde s-a bucurat de purtarea de grijă și dragostea apropiaților săi. Însă în viața fetiței au survenit schimbări: copila vorbăreață și prietenoasă de odinioară s-a scufundat într-o tăcere profundă, petrecând tot timpul în rugăciuni. În această tăcere neînțeleasă a petrecut Agafia câțiva ani, suferind dureri și boli.
Dar prin această tăcere, suferință și răbdare, a învrednicit-o Dumnezeu de darul facerii de minuni. La patul ei de boală se adunau mulți nenorociți și sărmani, iar Agafia, cu sfatul și rugăciunile sale curate, le ușura tuturor suferințele. La patul ei din casa părintească a fost vizitată și de către doi călugări atoniți. După mai multe discuții, călugării i-au dăruit Agafiei, ca semn de binecuvântare a Muntelui Sfânt, o Evanghelie, de care ea nu s-a despărțit niciodată.
„Destăinuiți Domnului jalea voastră și El vă va hrăni!”
În satul Păsățel, unde locuia Agafia, trăiau și credincioșii Vasile și Xenia, care creșteau și educau în dreaptă credință ortodoxă 12 copii. Aveau o gospodărie nu prea mare, o bucată de pământ și o văcuță cu laptele căreia se hrănea toată familia. Însă dușmanul neamului omenesc, necuratul, i-a suflat unui om pe nume Artenie să le fure văcuța. Pierderea și scârba care s-a abătut asupra familiei lui Vasile și Xenia i-a dus la casa Agafiei, care i-a liniștit cu cuvintele: „Destăinuiți Domnului jalea voastră și el vă va hrăni!”
Astfel povatuindu-i si incredintindu-i despre mila fara de margini a lui Dumnezeu, Cuvioasa Agafia i-a trimis acasa, iar ei au inceput sa se roage inflacarat. In acea noapte raufacatorul Artenie a visat un vis infricosator: parca el cazuse intr-o groapa adanca, intunecoasa, de unde in zadar incerca sa iasa. Dupa multe si zadarnice staruinte Artenie a observat la marginea gropii pe Agafia, care intinzandu-i mana il ajuta sa iasa spunandu-i: „Intoarce ce ai furat!”. Dupa aceasta ea a disparut. Artenie s-a trezit plin de sudoare rece si tremurand de frica. In acea dimineata el a intors vacuta furata si, regretand cele facute,si-a petrecut restul vietii in rugaciuni si posturi.
Casa parintilor unde locuia Agafia era pentru multi loc de mangaiere si intarire in credinta. Multi aduceau cadouri bogate in semn de recunostinta si multumire pentru rugaciunile ei, prin care Domnul cel multmilostiv ii vindeca pe cei bolnavi, le dadea grai celor muti, intorcea vederea orbilor, intorcea auzul surzilor, ii linistea pe toti care erau pomeniti de cuvioasa in rugaciunile sale.
Insa n-a fost in pronia dumnezeiasca ca acea casa in care locuia Agafia impreuna cu parintii sai sa ramana un adapost pentru cei ce cautau linste sufleteasca: Maica Domnului i-a poruncit in vis sa se instaleze in cea mai saraca manastire din Basarabia – manastirea Cuselauca.
42 de ani in manastire la pat
Venind la Cuselauca, Agafia a continuat sa faca fapte vrednice de credinta, ajutand oamenii, indrumandu-i si rugandu-se pentru ei. Vestea despre binefacerile ei s-a raspindit si la manastire au inceput a veni oameni nu doar din localitatile apropiate, dar si din locuri mai indepartate. Crestinii care veneau din toate partile la Agafia aduceau diferite daruri si contribuiau la dezvoltarea manastirii.
Au aparut noi constructii, s-a marit numarul personalului, s-a intarit o pravila mai aspra la manastire. Chilia saraca a Agafiei adapostea si acum oameni cu diferite nevoi si suferinte. Intre cei care ii paseau adeseori pragul cu fel de fel de trebuinte se numara si o diaconita, careia Agafia i-a prevestit ca, dupa trecerea ei din viata va deveni stareta in aceasta manastire. Dupa acea discutie Agafia i-a daruit sotiei diaconului metanii calugaresti ceea ce era si un semn de schimbare a vietii si de conformare nevointelor monahale.
Agafia a trait in manastire 42 de ani, timp in care nu s-a ridicat nicodata din pat din cauza bolii, n-a schimbat legea calugareasca si a servit drept exemplu tuturor maicilor din manastire. Ea a suferit si boli si amarul vietii, si alte greutati, pentru care a fost inzestrata de Dumnezeu cu darul inaintevederii.
Ea a prevazut inflorire si apoi decaderea vietii manastirii, ceea ce s-a si intimplat in anii prigoanei comuniste, cind militia sovietica a inchis bisericile, a nationalizat paminturile manastiresti, iar pe maicute le-au pus sa lucreze in colhoz.
In ultimele luni ale vietii sale, Cuvioasa Agafia discuta mult cu egumena si cu surorile manastirii, indemnindu-i pe toti sa-si duca crucea vietii cu liniste si pocainta. Pe unii crestii ii certa rau, apoi ii linistea si le promitea rugaciunile ei.
La 9 iunie 1873 Agafia s-a impartasit cu Sfintele Taine si si-a dat sufletul cu pace in mainile Domnului. Martorii istorisesc ca dupa ce a primit Sfanta Impartasanie fata Agafiei lumina cu o lumina neobisnuita.
Puțin dupa adormirea ei, sotia diaconului careia i-a vorbit suferinda, s-a calugarit in manastirea Cuselauca, unde a construit o bisericuta si a sapat o fantana care au ajuns pina in zilele noastre. Surorile manastirii folosesc apa din aceasta fantana pentru pregatirea hranii. Se spune ca, pe langa gustul deosebit de placut apa are si calitatea de a vindeca durerile de cap si alte boli.
Potrivit traditiei, Agafia inainte de trecerea sa din viata a promis ca nu va parasi manastirea si va da ajutor celor care se roaga ei, ceea ce se confirma prin multele minuni care se intampla la mormintul ei.
* * *
Moaştele Fericitei Agafia (Maranciuc), trecută la cele veşnice în anul 1873, se află la Mănăstirea Cuşelăuca, într-o raclă frumos împodobită. După mai mulți ani de cercetări a vieții acestei sfinte bineplăcute Domnului, în 2016, în ziua pomenirii Sfântului Binecredincios Ștefan cel Mare, maicile de la Cuşelăuca, au primit o veste bună din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul mitropolit Vladimir – canonizarea Fericitei Maicii noastre Agafia.
În cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 15 iulie 2016, în urma raportului Preasfințitului Pancratie, episcop de Troițk, președintele Comisiei Sinodale pentru canonizarea sfinților, la cererea Înaltpreasfințitul mitropolit Vladimir și a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, au fost luate în unanimitate următoarele decizii (extras din Condica № 68):
= Canonizarea ascultătoarei Agafia Maranciuc (1819-1843) de la mănăstirea Cușelăuca.
= Ziua de pomenire a ascultătoarei Agafia Maranciuc a fost stabilită ziua trecerei sale la cele veșnice 9 (22) iunie.
Sursa: Altarul Credinței