Pe 1 ianuarie ni se promite că începe „Anul Calului” și că ni se va descrie soarta pe minute. Haideți să ne clarificăm de ce credința în destin umilește omul și cum Dumnezeu reconstruiește drumul vieții noastre.
Întâi ianuarie este o zi ciudată. Orașul doarme. Rezervele strategice ale salatei boeuf sunt păstrate în frigider. În mintea mea e o liniște totală, plăcută. Stăm întinși pe canapea, derulând leneș fluxul de știri și, dintr-o dată, dăm peste un titlu: „Ce îl așteaptă pe Taur în anul ce vine?” Sau: „Prognoza globală: de ce să ne pregătim?”
Mâna se întinde să facă click. Chiar dacă ne considerăm credincioși. Chiar dacă purtăm o cruce și cunoaștem că astrologia este superstiție. Ne asigurăm pe noi înșine: „Mă uit doar cu un ochi, numai de glumă.” Dar să fim sinceri: nu o facem pentru ca să râdem. Ne este frică.
Viitorul este întotdeauna înfricoșător prin incertitudinea sa. Iar acum, când lumea din jur se zguduie, această teamă devine aproape fizică.
Vrem garanții. Vrem iluzia controlului. În acest sens, un horoscop este un sedativ ideal pentru un creier anxios. El spune: „Relaxează-te, totul este deja hotărât. Stelele sunt în poziția potrivită. Iată scenariul tău.”
Dar în spatele acestei liniști de moment se ascunde o capcană care ne-ar putea costa libertatea. Schimbăm dreptul de a fi fii ai lui Dumnezeu pentru o iluzie confortabilă a fatalismului.
Închisoarea pe care o construim noi înșine
Ce este, în esență, un horoscop? Dacă renunțăm la carcasa mistică, este următoarea afirmație: „Tu nu ești autorul vieții tale.” Astrologia (și credința în destin, în general) spune că viața noastră este o piesă scrisă fără participarea noastră. Scenariul este aprobat în momentul nașterii și nu vom putea improviza.
Este vechiul Fatum – Destinul. Grecii antici credeau că și zeii ascultă de Destin. Dacă oracolul ar spune că Oedip își va ucide tatăl, Oedip ar putea fugi până la capătul lumii, și-ar putea scoate ochii, dar tot va face ceea ce i s-a prescris.
Imaginează-ți că viața este o celulă de închisoare. Zidurile reprezintă poziția planetelor. Gratiile reprezentă data nașterii. Dacă stelele spun că ești un „Berbec cu temperament fierbinte” înseamnă că ești sortit să țipi la cei dragi și „nu poate face nimic altceva un astfel de personaj”. Dacă pronosticul promite divorț sau boală, stai și aștepți o lovitură ca un om condamnat.
Noi numim starea aceasta „cunoașterea destinului”, dar, de fapt, este sclavie voluntară.
Oferim cheile voinței noastre giganților gazoși fără suflet și bucăților de rocă care zboară în vid. Suntem de acord să fim bioroboți programați de Marte sau Saturn. Este oare o veste îmbucurătoare? Este o condamnare.
Dumnezeu nu este scenarist, Dumnezeu este un Navigator
Creștinismul oferă o imagine complet diferită asupra lumii. Și ea este mult mai interesantă, deși mai provocatoare. Nu există cuvântul „Destin” în creștinism. Există cuvântul „Providență” (în greacă Pronoia).
Diferența dintre ele este enormă. Destinul este un monolog al stelelor. Providența este un dialog între Dumnezeu și Om.
Dumnezeu nu este un scenarist care a scris o piesă lipsită de milă și ne manipulează ca pe niște marionete. Dumnezeu seamănă mai degrabă cu un strălucit Maestru de șah sau, dacă e să traducem în limbajul modernă, cu un GPS Navigator ideal.
Cum funcționează în practică? Dumnezeu are un plan pentru noi. Punctul „B” este Mântuirea noastră, Viața Veșnică, fericirea. Dumnezeu trasează calea perfectă pentru noi. El a spus: „Virează la dreapta, acolo e curat și sigur.”
Insă în mâinile noastre este volanul. Este Libertatea noastră. Și adesea întoarcem volanul spre stânga – în păcat, în greșeală, în egoism. Și atunci alunecam într-un șanț.
Ce ar face „Destinul?” El ar spune: „Ai încălcat scenariul. E sfârșitul. Ți-ai distrus viața.”
Și ce face Dumnezeu Navigatorul? El spune: „Traseul a fost schimbat.”
Aceasta este Providența. Dumnezeu nu ne lipsește de libertate, ci ia în calcul prostia și greșelile noastre în fiecare moment, reconstruind calea astfel încât să putem ajunge, totuși, la punctul „B”.
Am păcătuit? Dumnezeu nu renunță la noi. Ne trimite oameni, cărți, circumstanțe (uneori dificile), pentru a ne readuce pe drumul cel bun.
Viața unui creștin nu înseamnă să joace un rol după un scenariu anumit. Nu, este o misiune deschisă. Aceasta este o co-creație. Ziua ta de mâine nu este scrisă în stele, ci este scrisă chiar acum – prin alegerea ta, rugăciunea ta și răspunsul tău lui Dumnezeu.
Argumentul Niniviei
Dacă ni se pare că aceasta este doar o teorie frumoasă, să ne amintim cea mai „scandaloasă” istorie din Biblie, care distruge complet credința în destin. Istoria profetului Iona. Dumnezeu îl trimite pe Iona în imensul oraș Ninive cu o profeție specifică. Nu este o „prognoză”, este Cuvântul lui Dumnezeu. Iona merge pe străzi și strigă: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!” (Iona 3:4).
Sună ca o sentință. Ca și acel inevitabil Destin. Data a fost stabilită. Rezultatul este predeterminat. Niniviții ar putea spune: „Ei bine, asta e karma. Stelele s-au aliniat așa. Vom trăi atât cât putem.”
Dar ei ce fac? Fac ceva care lichidează „programul”. Se căiesc. Regele dă jos coroana, poporul declară post, încetează să mai facă rău. Își modifică mintea. Și se întâmplă incredibilul. Biblia spune: „Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care le făcuse şi nu le-a împlinit.” (Iona 3:10).
Gândește-te. Pocăința oamenilor a schimbat „planurile” lui Dumnezeu. Profeția nu s-a împlinit! Pentru că o persoană vie care s-a întors la Dumnezeu este mai puternică decât orice predestinare.
În creștinism nimic nu este ireversibil, în afară de moarte. Atâta timp cât suntem în viață, orice „prognostic rău” poate fi inversat prin pocăință. Orice „scenariu” poate fi rescris.
Problema demnității regale
De ce ne cere Biserica atât de insistent să nu citim horoscoapele? Nu pentru că „preotul ne va ocărî”. Și nu pentru că Dumnezeu s-ar obijdui. Este vorba despre demnitatea noastră.
Imaginează-ți un rege înțelept și puternic. Are consilieri, are o armată, are putere. Și el, înainte de a emite un decret, merge în beci și cere sfaturi de la un scaun vechi de lemn. Sau aruncă zarurile. Nu pare doar caraghios. Este umilitor.
Omul, conform învățăturii Bisericii, este Chipul lui Dumnezeu. Avem suflarea Creatorului Universului în noi. Suntem predestinați eternității. Suntem de asupra îngerilor.
Iar planetele sunt doar pietre și gaze. Frumoase, enorme, dar fără suflare, sunt făcute să strălucească pentru noi, nu pentru a ne dirija.
Când citim horoscopul, noi, copiii regali, îngenunchem de bună voie în fața materiei. Întrebăm cosmosul care e fără suflet: „Pot să semnez astăzi un contract? Pot să mă îndrăgostesc astăzi?” Renunțăm la dreptul de primul născut pentru o supa de linte a „garanțiilor”.
Haideți să intrăm în acest an nu în calitate de „Rac”, ”Săgetător” sau „Șarpe”. Hai să intrăm în acest an în calitate de oameni liberi. Ca niște copii care au un Tată iubitor.
Nu trebuie să știm viitorul. Este suficient pentru noi să-L cunoaștem pe Cel Care ține acest viitor în mâinile Sale. Și dacă ne ținem de mâna Lui, atunci niciun Mercur retrograd nu ne va putea duce pe o cale greșită. Pentru că traseul poate fi oricând reconstruit.
Nikita Rakityansky
Sursa: UOJ