Nu-mi închipui să plec pe multă vreme departe de mormântul părinților, departe de casa părintească, departe de sat sau orașul natal, departe de țară și să nu mă întorc acasă măcar de Blajini! Părinții ți-au dat suflare de viață și cum să uiți prin ani de ei?..
E ca si cum nu ai respecta de loc porunca a cincea din cele zece porunci ale lui Dumnezeu: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău”. Părinții ne dau viață, ne dau sens și ne sedimentează în fiecare celulă a corpului nostru cu cele mai frumoase și înălțătoare simțiri, emoții, stropi de bunătate, dragoste, putere și înțelepciune. Parinților le datorăm tot ceea ce suntem și tot ce putem deveni pentru următoarele generații și pentru lumea în care trăim.
E datoria noastră să transmitem această dragoste, putere și înțelepciune copiilor noștri de a cinsti părinții peste ani – să ierte și să vină de Blajini cu o floare, dar să nu șterargă trecutul cu basmaua depărtării, în orice țară unde au plecat.
Casa părintească este făcută nu numai din pereți și grinzi, dar e o casă ce se construiește cu sfințenie, dragoste și vise! Mi-amintesc de versurile poetului Grigore Vieru:
„Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi și sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Vom pleca și noi cândva din viață,
Și părinții Sus ne-or întreba,
Ce mai face casa lor cea dragă,
Cine are grijă azi de ea.”
În casa părintească, leagănul vieții tale, acolo ai crescut și părinții te-au legănat și ți-au purtat mereu de grijă până a pleca în lume.
Când ai plecat de acasă, părinții nu ți-au spus să pleci de tot, să nu te mai întorci niciodată. Ei ți-au lăsat casa părintească să fie ca o biserică a sufletului tău și a generațiilor tale viitoare, așa precum Domnul ne-a lăsat biserica pe pământ. Casa părintească, vorba poetului, „nu se vinde”, ci trebuie moștenită din generație în generație, îngrijită ca să avem unde veni de Blajini, să vadă părinții din cer că tu prețuiești munca lor de-o viață a cuibului părintesc care ți l-au lăsat.
Zi și noapte trebuie să ne rugăm pentru ei, așa cum s-au rugat ei pentru noi când au fost în viață. Cei care nu mai vin pe la mormintele părinților și nu intră în casele lor părintești, care le-au lăsat pustii prin ani cu lăcăți rujinite la uși și porți, înseamnă că nu și-au iubit părinții și fac un mare păcat!
Veniți, de Blajini la mormintele părinților voștri, din orice colț al lumii, oriunde nu vă aflați, veniți și sărutați crucile părinților și spuneți-le: „Bună ziua mamă, bună ziua tată!”
Raisa Plăieșu pentru Traditia.md