Astăzi, în Duminica a 14-a după Cincizecime, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se citește pilda evanghelică despe ospățul de nuntă (Mt. 22:1-14).
Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le:
Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.
Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.
Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;
Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis.
Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.
Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.
Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.
Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.
Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,
Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.
Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul despre sensul pildei
Împăratul întinde ospăţ de nuntă, trimite o dată după cei chemaţi, trimite de două ori, dar ei nu vin din pricina grijilor lumeşti: unul e prins cu gospodăria, altul cu negoţul. Au fost chemaţi alţii şi de această dată cămara de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Printre aceştia a fost aflat unul care nu avea haină de nuntă şi, drept aceea a fost aruncat afară.
Tâlcul pildei e limpede. Ospăţul de nuntă este Împărăţia Cerurilor; chemarea este propovăduirea Evangheliei; cei ce n-au vrut să vină sunt cei ce nu au crezut de fel; cel fără haină de nuntă este cel care a crezut, dar nu a trăit după îndreptarul credinţei lui.
Fiecare să se gândească din care tagmă face parte. Că suntem chemaţi este limpede – dar suntem, oare, credincioşi? Fiindcă şi printre credincioşi pot fi, în ciuda numelui, unii fără credinţă. Unul nici nu se gândeşte la credinţă, ca şi cum n-ar fi; altul ştia câte ceva despre ea şi din ea şi este mulţumit cu asta; altul o tâlcuieşte strâmb; altul nutreşte de-a dreptul vrăjmăşie faţă de ea; şi toţi aceştia – sunt număraţi printre creştini, chiar dacă nu au nimic creştinesc într-înşii.
Dacă eşti credincios, cercetează dacă simţirile şi faptele tale – haina de nuntă a sufletului sunt pe potriva credinţei tale. Poţi să cunoşti bine credinţa şi să te arăţi plin de râvnă pentru ea, dar în viaţă să lucrezi patimilor, adică să te îmbraci în haina de ruşine a sufletului iubitor de păcat. Astfel de oameni spun una, şi în inimă au alta; în gură au: „Doamne, Doamne!”, iar înlăuntru: „Mă lepăd de Tine.”
Aşadar, cercetaţi-vă pe voi înşivă: sunteţi, oare, în credinţă şi în haina de nuntă a virtuţilor, sau în zdrenţele ruşinoase ale păcatelor şi patimilor ?
Sfântul Teofan Zăvorâtul. Tâlcuri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an