Cu ziua de azi, vineri, 15 aprilie se încheie Sfânta Patruzecime – Postul Mare din anul 2022. Suntem în ajunul Sâmbetei lui Lazăr, Duminicii Floriilor și al Săptămânii Patimilor – perioadei unui post strict ce precede Luminata Înviere a lui Hristos.
Sfântul ierarh Teofan Zăvorâtul despre semnificația zilei de azi pentru creștini:
„S-au sfârşit zilele Sfintelor Păresimi! Acum să stea fiecare şi să cugete urmările: ce-a fost la început şi ce este acuma? A fost vreme de negoţ: e vreun câştig cât de mic? Am ieşit în stadion: am alergat oare? Şi dacă am alergat, am ajuns, oare, la sosire? A fost declarat război: ne-am înarmat, ne-am luptat? Şi dacă ne-am luptat, am căzut sau am biruit? Postitorii trezvitori şi priveghetori, care s-au ostenit cu inimă înfrântă şi smerită, fireşte, privind înapoi, nu pot să nu se bucure; iar noi, cei nepăsători şi robiţi trupului, care ne îngrijim numai de desfătări şi dezmierdări, ne rămâne pururea numai ruşinarea feţei, sau nici măcar atât. Unii sunt bătuţi şi nu-i doare, fiindcă au fruntea de aramă şi grumazul de fier.”
Sfântul Teofan Zăvorâtul. Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas
