Astăzi Biserica îl pomenește pe sfântul ierarh Nicolae Velimirovici, episcop de Ohrida și Jicea. Despre el se spunea că este un prooroc al secolului XX.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Nicolae al Sârbilor sau Noul Ioan Gură de Aur, este un sfânt relativ nou, mult iubit și cinstit în intreaga lume. El este cunoscut îndeosebi ca Sfântul Episcop Nicolae al Ohridei și Jicei, model de slujitor, învățător și conducator al creștinilor pe calea cea sfânta a credinței, a dragostei și a nădejdei.
Acest sfânt parinte, în adevăratul sens al cuvântului, este unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericești din secolul al XX-lea, scrierile sale cuprinzând o categorie largă de lucrari: tâlcuiri, omilii si vieți de sfinți – o adevarată „vistierie a spiritualității ortodoxe sârbe” și a întregii lumi creștine.
Crestinortodox.ro
Publicăm mai jos un fragment din cartea sfântului Nicolae Velimirovici „Cuvinte către poporul sârb prin fereastra temniței”:
Ce este Europa?
Este lăcomie şi inteligenţă. Amândouă omeneşti: lăcomie omenească şi sete de cunoaştere omenească. Iar acestea două sânt întruchipate de Papă şi de Luther. Ce este, aşadar, Europa? Papa şi Luther. Culmea împlinirii lăcomiei omeneşti şi culmea împlinirii setei de cunoaştere omeneşti. Papa European este întruchiparea lăcomiei omeneşti după putere. Luther cel European – hotărârea omenească de a afla totul prin inteligenţa sa; Papa ca stăpân al lumii şi omul de ştiinţă ca stăpân al lumii. Aceasta este Europa în miezul ei, în esenţa ei, în toată istoria ei. Cea dintâi înseamnă aruncarea omenirii în foc, cea de-a doua înseamnă aruncarea omenirii în apă. Iar amândouă înseamnă îndepărtarea omului de Dumnezeu. Căci prima înseamnă tăgăduirea credinţei, iar a doua tăgăduirea Bisericii lui Hristos. În acest chip lucrează în trupul Europei duhul rău de, iată, câteva veacuri! Cine poate oare alunga acest cumplit duh rău din Europa? Nimeni în afară de Cel ce e trecut cu slovă roşie în istoria neamului omenesc ca singurul izgonitor al dracilor din oameni. Bănuiţi la cine mă gândesc. Mă gândesc la Domnul Iisus Hristos, Messía şi Mântuitorul lumii, Cel născut din Fecioară, ucis de Evrei, înviat de Dumnezeu, adeverit de veacuri, arătat de ceruri, proslăvit de îngeri, mărturisit de sfinţi şi primit de strămoşii noştri.
Câtă vreme Europa a urmat lui Hristos, „Soarele dreptăţii,” şi apostolilor, mucenicilor, sfinţilor şi nenumăraţilor Săi cuvioşi şi drepţi, ea s’a asemănat pieţei celei luminate de sute şi mii de lumini mari şi mici. Dar când lăcomia şi inteligenţa omenească au lovit în Hristos precum două furtuni puternice, luminile de dinaintea oamenilor s’au stins, şi întunericul a cuprins piaţa, precum într’o peşteră subpământeană de cârtiţă.
Potrivit lăcomiei omeneşti, fiecare popor şi fiecare om caută putere, plăcere şi slavă întocmai după chipul Papei de la Roma. Potrivit inteligenţei omeneşti, fiecare popor şi fiecare om se socoteşte cel mai inteligent, zicând că i se cuvin toate bunătăţile pământeşti. Cum să nu fie atunci războaie între popoare şi între oameni? Cum să nu fie nebunie şi mânie între oameni? Cum să nu fie molime, secetă, revărsări de ape, bube şi tuberculoză, revoluţii, şi războaie, şi iar războaie? Trebuia să fie toate acestea, aşa cum trebuie să iasă puroiul din rana infectată, aşa cum trebuie să se răspândească putoarea necurăţiilor îngrămădite.
Papalitatea se foloseşte de politică, deoarece numai aşa poate ajunge la putere. Lutheranismul se foloseşte de filosofie şi ştiinţă, deoarece aşa crede că va ajunge la cunoaştere. Aşa că lăcomia a pornit război împotriva cunoaşterii, iar cunoaşterea împotriva lăcomiei. Acesta este noul turn al Babilonului, aceasta este Europa. Dar în vremurile noastre s’a ridicat o nouă generaţie Europeană, care a cununat, prin atheism, lăcomia cu inteligenţa şi s-a lepădat de Papă şi de Luther. Acum nimeni nu ascunde lăcomia şi nici nu laudă raţiunea. Lăcomia omenească şi inteligenţa omenească sânt în zilele noastre cununate, într’o căsătorie care nu este nici catolică, nici lutherană, ci vădit şi făţiş satanică. Europa zilelor noastre nu mai este nici papistă, nici lutherană. Este în afară de acestea şi dincolo de acestea. Este cu totul pământească, fără vreo dorinţă de a urca la cer – nici cu paşaportul infailibilului Papă, nici pe scara inteligenţei protestante. Ea se leapădă de călătoria din această lume. Doreşte să rămână aici. Doreşte ca mormântul să-i fie acolo unde i-a fost leagănul. Nu ştie de vreo altă lume. Nu simte mireasma cerească. Nu vede în vis Îngerii şi Sfinţii. De Născătoarea-de-Dumnezeu nu vrea să audă. Curvia o întăreşte în ura pe care o poartă fecioriei. Întreaga piaţă este în întuneric. Toate luminile sânt stinse. O, ce întuneric cumplit! Frate la frate împlântă sabia în piept, crezându-l vrăjmaş. Tatăl se leapădă de fiu, iar fiul de tată. Lupul îi este lupului prieten mai credincios decât omul îi este omului.
O, fraţii mei, oare nu vedeţi toate acestea? Oare n’aţi simţit întunericul şi fărădelegile Europei anticreştine pe spinarea voastră? Vreţi cu Europa sau cu Hristos? Cu moartea sau cu viaţa? Întrebaţi-vă. Luminaţi-vă. Hotărâţi-vă. Moartea sau viaţa. Acestea două le-a pus Moisì oarecând înaintea poporului său. Şi noi le punem în faţa voastră. Să ştiţi: Europa este moarte, Hristos este viaţă. Alegeţi viaţa, ca să fiţi vii în veac. Amin.