Sunt locuri pe pământ unde timpul pare să curgă altfel, locuri în care omul modern, mereu grăbit și obosit, își poate regăsi ancora. Un asemenea loc este Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”, așezată la marginea pădurii din satul Hagimus, raionul Căușeni, la aproximativ 75 de kilometri de Chișinău. Spre deosebire de mănăstirile milenare înscrise în stâncile vremii, acest lăcaș te îmbrățișează prin autenticitatea fondării și nașterii de mai încoace prin timp, curățenia și căldura duhului său. Este un spațiu în care acțiunea și contemplarea se unesc într-o singură respirație.
Un lăcaș cu istorie tânără, dar rădăcini adânci
Istoria mănăstirii de la Hagimus, raionul Căușeni din Republica Moldova este o mănăstire a timpurilor noastre, fiind înființată pe 26 mai 1997. Fondată cu binecuvântarea regretatului Episcop Dorimedont și prin efortul neobosit al părintelui Andrei Cotruța, mănăstirea a crescut uimitor de repede dintr-o simplă tabără părăsită din anii sovietici. Astăzi, complexul se înalță impunător, adăpostind biserici luminoase, dar și o frumoasă bisericuță de lemn cu hramul „Sfântul Ștefan cel Mare”. Valoarea ei nu se măsoară însă în anii de la înființare, ci în numărul de suflete care și-au găsit aici mângâierea. Apărută într-o zonă marcată adesea de granițe nevăzute și tensiuni geopolitice, mănăstirea a devenit un sanctuar al păcii acolo unde lumea avea cea mai mare nevoie de ea.
Echilibrul dintre Marta și Maria
Poate cea mai profundă lecție a acestui loc este ascunsă chiar în numele său. Tradiția creștină ne vorbește despre surorile lui Lazăr: Marta, cea mereu grijulie, prinsă în treburile casei, și Maria, cea care s-a așezat în liniște pentru a asculta cuvântul divin. Mănăstirea de la Hagimus le reunește perfect pe amândouă. Aici, munca asiduă a măicuțelor din ateliere sau din câmp se împletește firesc cu rugăciunea neîncetată.
Pentru omul de astăzi, mereu scindat între carieră, responsabilități și o imensă sete de sens, acest loc acționează ca o oglindă. Ajuns aici, vizitatorul este provocat blând să se întrebe: „Cât din viața mea este alergătura Martei și cât este liniștea Mariei? Oare nu cumva, în goana de a le face pe toate, am uitat să mă opresc și pur și simplu să fiu?”
Mănăstirea ca terapie a sufletului
Pentru omul copleșit de zgomotul lumii, o călătorie la mănăstirea de la Hagimus devine un exercițiu de respiro mental. Cobori din mașină și, dintr-odată, forfota dispare. Rămâne doar vântul bătând prin frunze, susurul Izvorului Maicii Domnului – sfințit aici pentru alinarea pelerinilor – și, din când în când, vocile cristaline ale elevelor de la liceul teologic ce funcționează chiar în incinta așezământului. În asemenea momente, anxietatea și gândurile care alergau haotic încep să se decanteze.
Natura și arhitectura nu înlocuiesc soluționarea problemelor noastre zilnice. Dar pacea acestui loc poate deveni un sprijin psihologic profund. Aici omul poate face un exercițiu spiritual simplu, dar vindecător:
- Să lase o grijă grea la poarta mănăstirii.
- Să asculte liniștea, învățând să tacă.
- Să-și ierte propriile neputințe și lipsa de timp pentru sine.
- Să bea un strop de apă de la izvor, ca pe un simbol al curățirii interioare.
- Și, înainte de a pleca, să se întrebe: „Doamne, cum pot să duc o fărâmă din această pace în casa și în familia mea?”
O lecție despre întregire
Acesta este cel mai frumos sens al unui pelerinaj la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” de la Hagimus. Nu mergem acolo doar pentru a bifa un obiectiv pitoresc pe hartă sau pentru a ne întoarce cu fotografii. Mergem ca să ne adunăm bucățile risipite. Să lăsăm acolo stresul „Martei” din noi și să îmbrățișăm pacea „Mariei”. Iar când pașii ne poartă spre ieșire, lumina mănăstirii nu rămâne doar între zidurile ei. Ea pleacă odată cu noi, amintindu-ne că adevărata casă a omului este acolo unde sufletul său își găsește, în sfârșit, armonia.
Orice pelerin ce va veni la această mănăstire va zice: „Doamne, fă din călătoria mea la Mănăstirea „Marta și Maria” un popas în care să învăț, dincolo de griji, să-mi ascult propriul suflet.”
Vă invităm, dragi pelerini, să poposiți la Mănăstirea „Sf. Mironosițe Marta și Maria” din Hagimus, raionul Căușeni, Republica Moldova ca să vă regăsiți și să primiți vindecare sufletească și trupească.
Cristian PLEȘCA,
Tradiția.md
Scurt istoric
„Pentru viaţa monahală sunt cei la care nu e şovăială (…) fiindcă aceasta nu toţi o pot primi, ci numai cei cărora le este dat.”
Sfântul Nicolae Velimirovici, «Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi»
În anul mântuirii 1997 (7505 de la Facerea lumii), cu binecuvântarea ÎPS Vladimir și prin strădania părinților Andrei (Cotruța), Protoiereu Mitrofor, și Dorimedont (Cecan), Arhimandrit, a fost înființată Mănăstirea cu hramul „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”, ca schit pe lângă Mănăstirea Noul-Neamț.
Sfântul locaș încununează astăzi, precum o podoabă strălucitoare, o istorie minunat trăită în lumina călăuzitoare a Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos.
Tânăra obște, formată în jurul duhovnicilor de la Mănăstirea Noul-Neamț, a fost călăuzită dintru început de stareța Eufrosinia (Peșterean) – blagocină timp de 13 ani și iscusită în organizarea vieții monhale – și monahia Marionela, venite de la mănăstirea stavropighială Koreț din Ucraina, dar originare din Moldova.
Prin decret mitropolitan, la 27 ianuarie 1998, monahia Eufrosinia a fost numită stareță, Protoiereul Mitrofor Andrei (Cotruța) – duhovnic, monahia Marionela – blagocină și monahia Marta (Rita Cușnir) economă.
Rânduiala slujbelor – Sfânta Liturghie zilnică, pravila monahală și citirea Psaltirii Neadormite – s-a statornicit după rânduiala Mănăstirii Noul-Neamț, moștenită prin tradiție neschimbată de la Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi și de la ceilalți Sfinți părinți.
Momente de înaltă emoție duhovnicească au fost trăite în biserica Acoperământul Maicii Domnului la 6 aprilie 1998 când, după slujba de Priveghere a Buneivestiri, s-a săvârșit tunderea în monahism a ascultătoarei Rita Cușnir, care a devenit monahia Marta, și a ascultătoarei Maria Pascariuc, devenită monahia Maria. Tot atunci a avut loc tunderea în rasoforie a ascultătoarelor Veronica Țurcanu – cu numele Taisia, Natalia Tiuhta – rasofora Matrona, Lidia Cernavca – rasofora Tecla și binecuvântarea caftanelor ascultătoarelor: Tamara Franțuz, Nina Batcu, Lia Balan, Natalia Balan, Olga Zagorscaia, Nina Musteață și Albina Danov.
Tunderea în monahism simbolizează, în primul rând, un prinos adus Domnului din cele de căpetenie ale trupului nostru. În al doilea rând, într-un plan mai adânc, taina tunderii în monahism reprezintă înlăturarea gândurilor rele și afierosirea minții noastre lui Dumnezeu.
La 11 mai 1998, schitul este înregistrat cu statut de mănăstire de maici, la propunerea P.S. Dorimedont (Cecan), cu hramul „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”.
Mănăstirile, din veacuri, au fost oaze de credință, dar și de iluminare. Din veacuri, Biserica a fost școală, iar slujitorii ei dascăli. Instruirea în cadrul mănăstirii pune în valoare credința, disciplina și studiul, care stau la baza formării caracterului și a personalității. Continuând această tradiție, în septembrie 1998 se deschide Școala de Regenție pentru fete, care avea să funcționeze activat până în 2008, dăruind societății mame creștine, monahii virtuoase, dar și specialiști în domeniul muzicii bisericești.
Un aport valoros la dezvoltarea culturii și a educației muzicale în mănăstire l-a avut compozitorul şi profesorul Ion Melnic (1934 – 2010), înmormântat în cimitirul mănăstirii. Corul monahal a participat la serbarea a 500 de ani de la trecerea în eternitate a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt la mănăstirea Putna, România la 2 iulie 2004, la Festivalul Ortodox de muzică bisericească din Constanța, în anii 2005, 2006, 2007 și 2010, la Festivalul „Hleb da Soliba” de la mănăstirea Soliba, Rusia (2018).
O tradiţie duhovnicească şi culturală a mânăstirii este participarea corului în cadrul Zilelor Mateevici, desfăşurate în fiecare an între 26-31 martie, în satul Zaim, la Casa-muzeu „Alexei Mateevici”.
Corul a imprimat 6 CD-uri: „Steaua sus răsare” – colinde vechi interpretate de maici pe 4 voci; „Cântări duhovniceşti” – cântări din slujbele Vecerniei şi Utreniei; „O, Răstignitul meu Iisuse” – cântări ortodoxe; „Pentru Tine, Doamne” – slăviri creştine armonizate; slăviri creştine în limba rusă şi „Cântări patriotice”, care cuprind o culegere de cântece compuse de compozitorul Ion Melnic, pe versurile marilor poeţi M. Eminescu, G. Coşbuc, A. Mateevici, precum și pe versuri populare.
La 6 octombrie 1998, Starețul mănăstirii Noul-Neamț, Arhimandritul Dorimedont a fost hirotonit episcop, înființând Eparhia de Edineț și Briceni. În scopul îmbunătățirii vieții duhovnicești din Nordul Moldovei, Egumena Eufrosinia, împreună cu câteva surori au fost binecuvântate la mănăstirea Călărășeuca, raionul Ocnița.
Monahia Marta Cușnir, aleasă de obște prin vot unanim la adunarea de obște din aprilie 1999, este noua stareță a mănăstirii „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”. La 04 decembrie 1999, de sărbătarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, monahia Marta a fost numită Egumenă, cu dreptul de a purta Cruce de Aur.
În 19 septembrie 2002, de sărbătoarea Minunea Sfântului Arhanghel Mihail, la prima vizită a ÎPS Vladimir, Monahia Marta este decorată cu Crucea de Aur; în 2006 este numită Egumenă, în 2012 primește înalta distincție bisericească Crucea cu pietre scumpe, iar la sfințirea bisericii „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, 15 iulie 2015 – Toiagul de Egumenă.
Hărăzită de Dumnezeu cu înțelepciune și un munte de răbdare, reușește să călăuzească o obște numeroasă, să dezvolte darurile lui Dumnezeu în fiecare om, semănând sămânță duhovnicească în fiecare suflet, îngrijindu-se să dea rod la vreme potrivită, revărsând peste toți duhul păcii și al iubirii necondiționate.
Ctitorul principal și fondatorul al acestei mănăstirii este duhovnicul Arhimandrit Andrei (Cotruța), fost inspector și profesor la Seminarul Teologic de la mănăstirea Noul-Neamț.
În persoana părintelui Andrei, crucea de duhovnic nu a fost doar îndrumarea duhovnicească a obștii monahale și enoriașilor, ci și jertfirea zilnică în administrarea, aprovizionarea și organizarea construcției ansamblului mănăstiresc.
Râvnind viața monahală, părintele Andrei este tuns în monahism în 2013, cu numele Andrei, în cinstea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, iar în iulie 2015 este ridicat la rangul de Arhimandrit.
Cu puterea cuvântului și darul rugăciunii, prin răsturnarea gândurilor și schimbarea inimii, părintele a întors la credință multe suflete, iar râvna sa pentru liturghisire zilnică revarsă har și binecuvântare peste întreaga mănăstire.
Urmând Sfântului Antonie, monahii socotesc munca drept un mijloc potrivit pentru a feri mintea de risipiri, drept o formă de asceză, dar și ca pe o slujire făcută societății și un izvor de venituri necesare pentru facerea de milostenii.
Ansamblul arhitectural al mănăstirii include:
- Biserica principală (2000-2017);
- Izvorul Maicii Domnului (2005);
- Școala Duminicală pentru copiii din satele învecinate (2005-2010);
- Gospodăria mănăstirii – schit în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, cu paraclisul Sfântului Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului (2006);
- Biserica de lemn cu hramul Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt (2007-2010);
- Parcul plantat pe suprafața de 2 ha cu arbori decorativi (2007);
- Cimitirul mănăstiresc (2008);
- Arhondaricul mănăstirii „Cuviosul Paisie” (2010);
- Casa maicilor (2010-2015) cu paraclisul „Cuvioasa Parascheva”;
- Liceul Teoretic cu profil arte pentru fete (2017) cu săli de clase și sală de conferințe;
- Poarta din lemn în stil moldovenesc la intrarea principală în mănăstire, cu amenajarea răstignirii de piatră sfințită în 2014 de ÎPS Vladimir;
- Urmând tradiția de veacuri a monahismului ortodox, au fost înființate ateliere în bloc auxiliar: de croitorie, broderie, țesătorie și tricotat (2015);
- Casă pentru preoți (2017-2019).
În istoria sa de peste două decenii, obştea a cunoscut o creştere constantă, numărând în prezent 60 de viețuitoare. Viaţa mănăstirii este chinovială (de obşte), maicile ocupându-şi timpul zilei după vechea rânduială, o parte în slujbă la biserică, o parte la diferite ascultări (munci) şi o parte pentru rugăciune privată.
Rostul monahului în această lume, după tradiţia creştin-ortodoxă, este acela de a lucra pentru mântuirea proprie şi de a se ruga pentru pacea lumii şi mântuirea tuturor oamenilor.
Mănăstirea a devenit un loc căutat de pelerini, pentru slujbele săvârşite aici, pentru un sfat de la duhovnici sau pentru un ceas de linişte.
În măsura posibilităţilor, ne străduim să fim gazde bune, oferind pelerinilor ceea ce avem noi: aerul curat de pădure, frumuseţea slujbelor divine şi o masă tuturor celor care bat calea până la noi. Ospitalitatea nu este o slujire uşoară (cere organizare, efort, cheltuială), însă bucuria pelerinilor devine şi bucuria noastră.
Cu fiecare din noi, cei apăruți în această lume, se înfăptuiește un plan al lui Dumnezeu. Așijderea, prin zidirea acestei mănăstiri, prin slujbe, sfinte rugăciuni și prin săvârşirea tainelor, îi urmăm în toate Domnului Dumnezeu.
„Calea cea sfântă a Domnului nici nu e neumblată, nici nepietruită, nici nemarcată, ca să ne putem plânge că nu o vedem sau nu o cunoaştem. Pe această cale au trecut sfinţii apostoli, sfinţii mucenici şi mărturisitori, sfinţii împăraţi Creştini şi patriarhi, sfinţii pusnici şi sihaştri, şi alte mii şi mii, milioane şi milioane. Pe calea sfântă, Dumnezeu blagosloveşte norodul Său sfânt. (…) Să ne adunăm în jurul Bisericii neamului nostru precum copiii în jurul maicii. Hristos e miezul Bisericii. Iar Hristos este nebiruit şi de neînvins. Lui, slavă şi laudă, împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, în veci. Amin.” – Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei.
Sursa: https://martamaria.md/ro/scurt-istoric
Foto: autor Cristian PLEȘCA