Invitarea încă unui politician cu reputație dubioasă de la București, de data aceasta, în funcția de ministru al economiei, a stârnit un val nou de discuții pe tema ”Românii pun mâna pe putere la Chișinău”. Dar sosirea acestor ”stranieri” la muncă în capitala Moldovei nu este deloc un lucru neobișnuit. Moldova este condusă de mult timp de străini, pur și simplu în ultimii ani lucrul acesta se face absolut fățiș, fără a lua în seamă opinia populației localnice.
”Românii adevărați din România” au ocupat funcțiile de conducere ale Băncii Naționale (politica monetară, valutară, de creditare, controlul asupra băncilor comerciale), Institutului Național al Justiției (formarea cadrelor de judecători și procurori), Ministerului Economiei.
Comisia de vetting care confirmă candidații în funcțiile de judecător și procuror e compusă din cetățeni străini.
Serviciul de informații și securitate a fost ”reformat” cu susținerea serviciilor speciale din Franța.
La toate instituțiile statului din Chișinău, începând cu administrația președintelui, parlamentul și guvernul, continuând cu instituțiile de forță și de drept și terminând cu universitățile sunt atașați consilieri (”supraveghetori”) din partea guvernelor și fundaților occidentale.
Banca Națională și Agenția Națională de Reglementare în Energetică nu sunt răspunzătoare absolut în fața nimănui din Moldova. Organele puterii locale nu le pot stabili nici salariul funcționarilor acestor instituții, deoarece ei îi sunt subordonați direct Fondului Monetar Internațional și Comunității în Energetică.
Apropo, Moldova nu este un pionier în ceea ce ține invitarea cetățenilor străini în posturi de conducere, inclusiv cele de președinte și ministru. Anterior acest trend a apărut în Georgia, Țările Baltice, Ucraina.
În deplasare de serviciu la Chișinău
Străinii care au invadat birourile funcționărești la Chișinău pot fi chiar și de proveniență moldovenească, dar numai sub aspect formal. Ca biografie, esență, spirit ei s-au transformat demult în străini. Cuvântul ”străin” se potrivește foarte bine pentru a caracteriza acest tip de oameni, pentru că nu înseamnă doar ”persoană din altă țară”, ci și ”persoană care e departe de interesele și preocupările cuiva”.
Actualul prim-ministrul Vasile Tofan este un exemplu tipic de un atare cetățean străin de origine ”moldovenească”.
Tofan care are acum 44 de ani a plecat la vârsta de 21 de ani în străinătate, și-a făcut studiile în Țările de Jos și SUA, a lucrat la Amsterdam, Boston, Kiev. În Ucraina a fost partener într-un fond de investiții, investitori au față de manageri o singură cerință – profitul.
Judecând după discursurile publice ale lui Tofan el consideră și statul o corporație, iar guvernul ca pe un manager al acestei structuri. Sarcina miniștrilor-manageri este să reducă pagubele și să sporească profitul companiei-stat. În cadrul unei atare abordări populația e privită ca principalul pasiv. Oamenii scâncesc mereu, vor ceva de guvern, cer ca guvernul să aibă grijă de ei, să-i trateze de boli, să-i învețe la școli, să-i protejeze de infractori. Pensionarii așteaptă ca guvernul să le plătească pensiile care să nu fie atât de mizere ca cele din prezent.
Tofan, la fel ca și ministrul economiei invitat de el de la București, se poziționează fățiș ca adept al modelului liberal anglo-saxon, ca social-darwinist obligat să se debaraseze de toate pasivele statului. O astfel de politică lovește înainte de toate cel mai dureros în oameni. Tocmai în populația pentru care de fapt teoretic statul trebuie să existe. Ea se manifestă deja în creșterea impozitelor, a tarifelor pentru întreținerea locuinței, reducerea indemnizațiilor sociale, intenția de a vinde cea mai rămas din proprietatea publică.
Din cei 17 membri ai actualului cabinet de miniștri cel puțin șase sunt cetățeni străini ca și premierul. Și ei au locuit și au muncit în străinătate, nici pe ei nu-i mai lega deja nimic de Moldova, iar acum au venit în deplasare de serviciu la Chișinău să activeze puțin în guvernul țării ca să adauge în CV o mențiune frumoasă care să-i ajute în viitor la promovarea în străinătatea.
Trei din cei patru prim-miniștri confirmați de majoritatea parlamentară PAS sunt cetățeni străini (înainte de Tofan a fost Alexandru Munteanu, iar și mai înainte Natalia Gavriliță).
La urma urmei chiar și președinta Maia Sandu este în esență o străină. Poate că n-a „circulat” prin structurile occidentale globaliste la fel de mult ca alții, dar i-a fost de ajuns cât a fost. A izbutit să se reconfigureze foarte repede și să-și schimbe atitudinea față de propria țară și propriul popor. Acum se poziționează fără echivoc ca străină nu doar sub aspect politic și administrativ, ci și sub aspect psihologic.
În Occident Sandu este mult mai prețuită decât în Moldova. În cadrul fiecărei vizite pe care președinta o efectuează în străinătate se vede cât de de-a casei este ea acolo, cât de împresurată e de complimente, laude și onoruri, e distinsă cu premii, ordine, diplome, iar pe de altă parte se vede la fel de bine cât de greu îi vine să se întoarcă în Moldova, cât de apăsător îi e să se întâlnească cu populația de acasă, să comunice chiar și cu activiștii din propriul partid politic.
Puterea antimoldovenească
Ce se poate spune despre o țară condusă de străini?
În primul rând că țara se află sub ocupație, iar organele formale ale puterii din ea nu sunt nimic mai mult decât o administrație colonială pe un teritoriu ocupat geopolitic. În fața acestei administrații a fost pusă sarcina de a păstra controlul și guvernabilitatea acestui teritoriu și oamenii din administrație fac față cu brio acestei sarcini. Nu e obligatoriu ca ocupația să fie militară, polițistă, deși în perspectivă e posibil și așa ceva, e suficient ca ocupația să aibă un caracter mental, ideologic, geopolitic.
În cazul în care trebuie să aleagă între necesitatea de a executa indicațiile administratorilor externi și cea de a respecta interesele populației locale prioritatea îi este acordată necondiționat primei opțiuni. Astfel se explică caracterul traumatizant al multor acțiuni ale acestei puteri, care par absurde din punctul de vedere al bunului simț, dar sunt cât se poate de logice dacă ne dăm seama că e vorba de executarea unui ordin venit dinafară.
În al doilea rând, la Chișinău s-a instaurat o putere antimoldovenească. Unii o acuză chiar de promovarea politicii de etnocid, subînțelegând distrugerea sistematică a identității, culturii, limbii, instituțiilor statului unui grup etnic fără a-l distruge fizic (aceasta din urmă se numește deja genocid).
Nimeni nu va nega faptul că puterea actuală de la Chișinău promovează cu consecvență cursul spre distrugerea a tot ce e moldovenesc și înlocuirea cu tot ce e românesc. E greu de imaginat niște politicieni care să-și urască atât de mult propriul popor și să-l șteargă cu atâta perseverență de pe fața pământului, aceștia însă promovează tocmai un atare vector antimoldovenesc.
În al treilea rând administrația străină și populația locală există pe planete diferite, ale căror orbite nu se intersectează. Clasa superioară își trăiește propria viață separată de viața majorității pe care o conduce. În plus, fiind milionari dacă nu în dolari, cel puțin în lei, reprezentanții vârfurilor guvernatoare sunt totalmente lipsiți de empatie și absolut indiferenți față de problemele oamenilor de rând pe care ei pur și simplu nu le înțeleg.
Opoziția sistemică
Nu avem răspunsurile la întrebările ”Ce-i de făcut cu asta?” ”Cum să obținem ca moldovenii să nu fie conduși de străini?” Doar marcăm problema, încercăm să înțelegem situația reală, îndemnăm oamenii să se gândească la ce avem de făcut în continuare.
Nu putem conta pe opoziția în lupta de eliberare națională. Această opoziție are caracter sistemic, nu vrea să renunțe la propriul confort. În plan personal acești politicieni sunt bine mersi. Își dau seama perfect pe unde trec ”liniile roșii” trasate pentru ei și, absolut conștient și nesiliți de nimeni, se joacă abil de-a opoziția pe terenul de joacă ce le-a fost rezervat.
Paradoxul mai constă și în faptul că cadrele din străinătate care vin în deplasări de serviciu la Chișinău sunt străine nu doar la noi. Ei nu sunt nicidecum din partea locului nici acolo de unde au venit. Românii care au inundat birourile funcționărești de la Chișinău pot fi numiți români doar foarte convențional, pentru că și la ei, în România, ei promovează o politică antiromânească.
Exact la fel ca și Sandu, Tofan, Munteanu, Popescu, Gherasimov, Dragalin, Gavriliță, Junghietu, Osmochescu și alții alde ei nu sunt deloc moldoveni, Dragu, Năsui și alți ”români de la București” nu sunt nicidecum români. Toți sunt din aceeași poveste liberal-globalistă anglosaxonă-UE-istă.
Pe urmele Kominternului
Apropo, așa-zisa ”rețea a lui Soros” care a lansat ideea ”Societății deschise” (unirii lumii pe principii liberale, fapt, care, conform formulării lui Fukuyama, ar fi însemnat ”sfârșitul istoriei”) n-a fost o deschizătoare de drumuri în ale globalizării. O practică similară de pregătire a cadrelor pentru ”revoluția mondială” a fost inventată de bolșevici, folosind pentru asta Kominternul (Internaționala Comunistă). Faptul că Bruxellesul își are la fel ca și bolșevicii comisarii săi este de asemenea relevant, căci funcția principală a comisarului a constat întotdeauna în propulsarea unei anumite ideologii. Ideologia comisarilor poporului și cea a comisarilor europeni pot fi diferite, dar metodele de muncă sunt asemănătoare.
În nucleul ”european vechi”, în care a luat naștere ceea ce avea să devină Uniunea Europeană, încă mai e posibilă lupta politică reală în cadrul alegerilor. Perspectiva venirii la putere în Franța sau Germania a euroscepticilor îi îngrozește pe liberal-globaliștii de la Bruxelles, Paris, Berlin. Ei încearcă febril să inventeze niște modalități de a nu admite o atare evoluție a evenimentelor, dar cei din ”Vechea Europă” încă nu se încumetă deocamdată să anuleze în general alegerile.
Dar deja în România, care la modul formal face parte și din UE, și din NATO, nimeni nu-și bate capul prea tare în privința unui ”exercițiu democratic” precum alegerile: dacă apare pericolul victoriei unui candidat ”greșit”, alegerile sunt pur și simplu anulate.
Ce să mai vorbim de Moldova: aici lupta politică prin intermediul alegerilor este în general imposibilă. Alegerile democratice corecte, la fel ca și activitatea partinică și politică veritabilă în Moldova în ansamblu este o imitație, un fals.
Situația pare să fie un impas, dar pentru a o depăși trebuie pentru început cel puțin s-o apreciem cu luciditate, să nu ne mințim pe noi înșine și să nu-i mințim pe alții, să încercăm să spunem adevărul. Dacă n-o vom face, nimic nici măcar nu se va mișca din loc.
Dmitri Ciubașenco
Imagine generată de IA