Răspunde protoiereul Vasili Kucer.
Ați pus poate cea mai importantă întrebare – Domnul Însuși a numit porunca de a-L iubi pe Dumnezeu drept marea și întâia poruncă.
Trebuie din start să menționez că învățarea acestei iubiri este imposibilă printr-un efort al voinței sau prin citirea cărților. A-L iubi pe Dumnezeu este un dar, însă acest dar este oferit numai celor care îl caută și își pregătesc inimile pentru a-l primi.
Întâi și întâi, trebuie să înțelegem că iubirea către Dumnezeu nu poate fi confundată cu un sentiment pe care trebuie să-l cultivăm, să-l trezim sau să-l „activăm” în orice alt mod. Mulți oameni cred că, iată, trebuie să simt ceva atât de extaziat față de Dumnezeu încât aceasta să însemne iubire. Dar adevărata iubire către Dumnezeu se manifestă altfel. Hristos Însuși a spus: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.” Adică, iubirea față de Dumnezeu se cunoaște prin fapte, prin viață, prin credincioșia pentru porunci și nu prin experiență emoțională.
Sfinții Părinți spun că drumul spre iubirea lui Dumnezeu începe cu frica de Dumnezeu. Această frică nu este frica unui rob față de stăpânul său, ci venerația față de măreția și sfințenia lui Dumnezeu, este temerea de a-L ofensa prin cădere în păcat. Dintr-o astfel de frică izvorăște concentrarea asupra propriei noastre vieți, iar din această concentrare se naște pocăința. Și din această pocăință, atunci când o persoană vede cum Domnul o rabdă, o iartă și o sprijină, ca răspuns se poate naște iubirea.
De asemenea, este important să ne amintim cuvintele Apostolului Ioan Teologul: „…Cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.” Cu alte cuvinte, dragostea pentru Dumnezeu este inseparabil legată de dragostea pentru aproapele. Dacă vrem să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu, trebuie să învățăm să-i iubim pe cei pe care El i-a pus alături de noi. Și trebuie să iubim nu în cuvinte, ci în fapte – prin răbdare, iertare, milă și așa mai departe.
În ceea ce privește mijloacele practice, Părinții Bisericii indică mai multe căi.
În primul rând, rugăciunea, în special Rugăciunea inimii. Când o persoană cheamă încontinuu numele Domnului, inima sa se umple treptat de sentimentul prezenței lui Dumnezeu.
În al doilea rând, citirea Sfintei Scripturi, în special a Evangheliilor. Este imposibil să-L iubim pe Acela pe care nu-L cunoaștem. Și atunci când lecturăm cu atenție paginile Evangheliilor, Hristos ni se revelează. Vedem blândețea Lui, mila Lui, dragostea Lui pentru noi chiar și până la Cruce – și atunci inimile noastre răspund.
În al treilea rând, participarea la Tainele Bisericii, în special la Spovedanie și la Sfânta Împărtășanie. În Împărtășanie, ne unim cu adevărat cu Hristos, iar Hristos Însuși ne schimbă treptat inimile.
Și, în sfârșit, trebuie să ne amintim că dragostea față de Dumnezeu nu este un act unic, ci un drum cu distanță de-o viață. De exemplu, potrivit Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, dragostea este vârful scării duhovnicești la care se poate ajunge doar treptat. Prin urmare, nu trebuie să disperăm dacă nu simțim în prezent o iubire înfocată către Dumnezeu. Trebuie pur și simplu să păzim poruncile, să luptăm împotriva patimilor noastre și să ne iubim aproapele. Și va veni vremea când Domnul ne va dărui acea iubire despre care se vorbește în prima poruncă.
Sursa: СПЖ