„Eu nu cunosc o carte mai bună ca Evanghelia.” (A. S. Pușkin)
Acum circa o lună, de ziua lui Alexandr Sergheevici Pușkin, am fost invitat la Muzeul său din Chișinău pentru a face o prezentare poetică de vechi fluiere ciobănești și alte instrumente muzicale străvechi de suflat. Evenimentul a fost denumit „Sunetele văii”, făcându-se prin aceasta legătură cu Dolna, pitorescul sat moldovenesc unde a pribegit poetul în perioada sa basarabeană și unde îmi duc slujirea mea preoțească.
Am deschis prezentarea cu rugăciune, după care a urmat un reușit experiment: grație poetei Marina Podlesnaia, am unit o doină la caval cu recitarea frumoasei și faimoasei corespondențe poetice între Alexandru Sergheevici și Sfântul Ierarh Filaret (Drozdov). Cele trei poezii (scrise în perioada anilor 1828-1830) – dintre care a doua ieșită de sub pana ierarhului, au simbolizat schimbarea interioară a lui Pușkin și pășirea sa spre descoperirea treptată a misterului ortodoxiei.
Între piese am vorbit despre istoria instrumentelor, simbolismul ciobăniei din perspectiva creștină, satul Dolna și desigur despre viața genialului poet pe făgașul credinței, mai ales din perioada ultimelor ani ai tumultuosului său trai. Trai ce s-a stins în unire euharistică, spre lauda milei lui Dumnezeu.
Publicul pestriț prezent a ciulit urechea la sunetul profund de caval, tilincă și alte fluiere, printre ele răsărind și câte un sunet de drâmbă, ocarină și corn de berbec.
Vorba ceea: „Pe un picior de plai, pe o gură de rai…”
Iereu Anatolie Juraveli