Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea.
Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.
Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El? (Mt. 8:23-27)
Tâlcuirea Sfântului Ierarh Teofan Zăvorâtul
Se îndreptau spre ţărmul celălalt al mării. Domnul dormea. S-a pornit o furtună şi toţi au fost cuprinşi de groază, iar despre faptul că Domnul era cu ei şi, ca atare, nu aveau a se teme de nimic, au uitat.
Aşa se întâmplă şi în viaţă, atât în cea din afară, cât şi în cea lăuntrică. Se porneşte o furtună de strâmtorări sau de patimi, iar noi ne tulburăm până ce cădem sufleteşte, socotind că aşa e firesc; dar Domnul ne trimite lecţia: „puţin credincioşilor!” Şi pe bună dreptate! Nu poţi să nu iei seama la cele ce se petrec cu tine; dar poţi întotdeauna să-ţi păstrezi liniştea cugetului.
Mai înainte de toate, vezi ce vrea de la tine Dumnezeu şi pleacă-te cu smerenie sub mâna Lui cea tare. Nu te tulbura, nu te îngrijora. Apoi, ţine trează credinţa că Domnul este cu tine şi cazi la picioarele Lui în rugăciune! Să nu ţipi, însă: „Pier!”, ci strigă, încredinţându-te voii Lui: „Doamne! Dacă vrei, Tu poţi orice. Totuşi, facă-se voia Ta, nu voia mea”.
Să fii încredinţat că astfel vei trece de furtuna ce se ridică.