Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului mitropolit Vladimir pe parcursul lunii august 2023 au avut loc mai multe activități social-misionare și de catehizare pentru copiii și tinerii din orașul Ștefan Vodă, inițiatorul acestor proiecte fiind parohia ortodoxă cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”.
Prima activitate, desfășurată în perioada 11-13 august 2023, a fost Tabăra Bucuriei, ediția a VIII-a, cu genericul ,,Biserica – locul împrietenirii omului cu Dumnezeu”. Tabăra a fost organizată cu susținerea părintelui paroh Ioan Apostol și a doamnei preotese Olga, împreună cu un grup de 20 de tineri voluntari. În cadrul taberei, copiii au avut oportunitatea să participe la atelierele de pictură, jocuri, bucătărie, pompieri, meșteșugărit și creație, catehizare, educație prin film, lucrul manual, acumulând multe cunoștințe și dezvoltându-și abilități în cele mai diverse domenii.
În cea de-a treia zi a taberei, atât copiii cât și voluntarii au participat la Sfânta Liturghie, cântând în strana bisericii, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului și mulțumind lui Dumnezeu pentru timpul petrecut frumos și util, după care a urmat partea festivă de încheiere a taberei.
O altă activitate organizată de parohie și tinerii ortodocși din orașul Ștefan Vodă a fost pelerinajul spre marile mănăstiri din Moldova desfășurat în perioada 15-19 august. Prima destinație a fost Mănăstirea Curchi, unde tinerii au avut parte de convorbiri duhovnicești și experiențe de neuitat. Au urmat mănăstirile Pripiceni-Curchi, Saharna, Dobrușa, Cușelăuca, ultima destinație fiind Mănăstirea Japca.
În fiecare zi a pelerinajului tinerii au cântat în stranele mănăstirilor la Sfânta Liturghie, au participat la ascultările monahale și au trăit bucuria rugăciunii, fiecare clipă a pelerinajului fiind o catehizare și o mărturie vie a dragostei lui Dumnezeu.
Încă o activitate la care au participat tinerii din parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost Drumul Crucii organizat de Protopopiatul Ștefan Vodă, în perioada 20-24 august 2023. Tinerii împreună cu creștinii vârstnici au parcurs un traseu de zeci de kilometri, rugându-se ca Dumnezeu să binecuvânteze toată lumea creștină dreptslăvitoare.
Toate aceste activități au fost încununate la final cu un Tedeum de mulțumire și de binecuvântare a noului an școlar, după care părintele paroh Ioan Apostol a adresat un mesaj de încurajare copiilor și tinerilor, să fie ascultători și să se implice activ în viața Bisericii.
Sursa: Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove
