Știi, copilul meu, de ce cerurile se închid, când câmpurile sunt însetate de ploaie și se deschid, când câmpurile nu vor ploaie?
Natura a fost tulburată de crimele umane și s-a retras de la propriile ei legi.
Știi, copilul meu, de ce câmpurile, după ce au zămislit roade din belșug primăvara, dau naștere spicelor goale vara?
Pentru că fiicele oamenilor au urât rodul pântecelui lor și îl ucid în plină floare.
Știi, copilul meu, de ce izvoarele seacă, iar roadele pământului nu mai au dulceața de altă dată?
De la păcatul omenesc, prin care neputința a intrat în natură.
Știi, copilul meu, de ce oamenii care îi biruie pe dușmani sunt învinși de propria lor dezbinare și mănâncă pâinea, devenită amară de pe urma lacrimilor și a mâniei?
Pentru că, după ce i-au învins pe dușmanii externi, nu i-au învins pe cei din interiorul lor.
Știi, copilul meu, de ce o mamă își hrănește copiii și nu-i poate sătura?
Pentru că, hrănindu-i cu sânul, nu cântă cântecul de dragoste, ci cântecul de ură față de vecin.
Știi, copilul meu, de ce oamenii au devenit urâți și și-au pierdut frumusețea strămoșilor?
Pentru că au negat că chipul lui Dumnezeu în interior, în suflet creează frumusețea feței și au preferat chipul pământesc.
Știi, copilul meu, de ce s-au înmulțit bolile și urgiile groaznice?
Pentru că oamenii și-au imaginat sănătatea nu ca pe un dar de la Dumnezeu, ci ca pe un tribut pe care natura îl datorează. Iar ceea ce este luat de la om prin suferință, trebuie apărat cu dublă suferință.
Știi, copilul meu, de ce oamenii se luptă pentru pământ, nefiindu-le rușine să se asemene cu cârtițele?
Pentru că pământul a încolțit în inimile lor și ochii lor văd doar ceea ce crește în inimă. Și pentru că păcatul i-a făcut prea neputincioși pentru a lupta pentru cer.
Nu plânge, copilul meu, Domnul va veni curând și va pune toate la locul său.
Sfântul ierarh Nicolae al Serbiei