În ultima vreme, modernizarea medicinii acordă o atenție sporită dimensiunii spirituale și psihologice a pacientului. Rolul rugăciunii și a meditației sunt recunoscute nu numai ca două practici religioase sau filosofice, ci și ca factori în procesul de vindecare și diferite tratamente.
Pilonul spiritual al rugăciunii în tradiția creștină este un act de comuniune cu divinitatea. Pentru pacienți ea devine un mijloc de eliberare emoțională, de exprimare a durerii, dar și de dobândire a speranței. În tratamentul pacienților, rugăciunea reduce anxietatea, oferă o altă culoare suferinței și favorizează acceptarea tratamentului medical. Cercetările clinice au arătat că pacienții care se roagă regulat au o rezistență mai mare la stres și o mai bună calitate a vieții.
Pilonul meditației are un impact direct asupra sistemului nervos. Studiile în neoroștiințe demonstrează că meditația reduce activitatea centrilor responsabili de stres și îmbunătățește funcționarea cortexului prefrontal, responsabil de concentrare și echilibru emoțional. La pacienții care au boli cronice, meditația contribuie la scăderea tensiunii arteriale, reducerea durerii și reglarea somnului.
Dacă e să vorbim despre interacțiune cu medicina convențională, rugăciunea și meditația nu pot substitui tratamentul medical, însă cel puțin îl pot susține prin întărirea stării psihice și emoționale a pacientului. Un om care își regăsește liniștea interioară are o aderență mai bună la tratament și șanse crescute de recuperare. În spitalele din străinătate capelele și sălile de meditație sunt o parte integrantă a infrastructurii medicale, pentru a susține dimensiunile vindecării.
Din perspectiva teologică, rugăciunea nu este doar o tehnică de relaxare, ci un act de credință și dăruire lui Dumnezeu. Ea dă sens suferinței și transformă boala înt-o experiență de maturizare spirituală. Și în același timp, meditația poate fi privită ca un exercițiu de liniște a minții pentru a primi mai deplin harul divin. În etica medicală contemporană, integrarea dimensiunii spirituale în îngrijirea pacientului este considerată un drept al acestuia la o abordare completă personală.
Rugăciunea și meditația reprezintă niște punți între știință și credință, între trup și suflet. Ele nu exclud medicina, ci o completează, creând un cadru holistic de tratament. Astfel, pacientul nu mai este văzut ca un corp bolnav, ci ca o ființă complexă, care are nevoie de vindecare trupească, sufletească și spirituală.
Se mai întâmplă că pacienții își anticipează bolile, s-a observat că parcă s-ar infecta psihologic unul de la altul. De multe ori îi auzi pe cei mai în vârstă că se plâng: „Mi se pare că iar mi s-a ridicat tensiunea… Mâine din nou voi răci, că m-a tras curentul în troleibuz… Ca să vezi, asistenta medicală mi-a măsurat tensiunea și mi-a spus că-i normală, poate mi s-a părut că mă amețește… Cardiologul mi-a spus că cardiograma e bună, dar eu nu am dormit toată noaptea, parcă simțeam dureri de inimă și mi-era frică să adorm… Am chemat urgent salvarea, crezând că am avut un infarct, dar medicul de gardă mi-a spus că prea înfricoșată sunt și să nu anticipez boala care nu există la mine!…”
Poți să auzi în fiece zi astfel de plângeri, atât pe culoarele policlinicilor cât și oriunde. Probabil, acești oameni sunt dependenți psihologic de unele diagnoze care poate nici nu există la ei, însă dânșii încearcă să anticipeze, să țese în gânduri diferite presupuneri.
Raisa Plăieșu,
pentru Traditia.md