Protoiereul Ghenadie Șkili, parohul bisericii „Sfântul Serafim de Sarov” din orașul Golaia Pristani a Eparhiei de Herson, a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, și-a împărtășit punctul său de vedere în rețelele de socializare.
Toate aceste zile am fost preocupat de multiplele sarcini de care trebuie să se ocupe un preot în vremurile grele, când copiii, atât cei de sânge, cât și cei duhovnicești, sunt dezorientați, neliniștiți și chiar panicați. Toate acestea erau agravate și de faptul că noi cu preoteasa ne-am pomenit despărțiți de copii, ei se află în Herson, iar noi – pe malul stâng al Niprului și ținem legătura doar prin intermediul internetului și a telefonului mobil.
Mulți dintre abonații și cititorii mei mă întreabă, imediat după fraza „Cum o duceți?”, despre atitudinea mea față de poziția unor preoți și chiar arhierei în problema pomenirii, precum și față de cerința adresată Preafericitului Mitropolit Onufrie de a proclama neîntârziat autocefalia.
Răspund la prima întrebare: la noi e liniște, din prima zi ne-am pomenit în spatele armatei ruse și, deși au cucerit Hersonul, în orășelul nostru nu am văzut niciun soldat. Puterea aparține primăriei noastre, ordinea în oraș este asigurată de rezistența teritorială.
Referitor la chestiunea a doua… Știu că răspunsul meu poate trezi o furtună de reacții negative la o parte dintre abonații mei, se prea poate că o parte dintre ei se va dezabona, însă eu am fost întotdeauna onest cu voi, nu vreau nici acum să îmi schimb opinia în conformitate cu cei care au hotărât „să se căpătuiască” pe nenorocirea oamenilor.
L-am pomenit pe Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril până la 24 februarie, îl voi pomeni și mai departe.
În primul rând, aceasta este forma de pomenire, stabilită în Biserica noastră și nimeni nu a anulat-o! Iar eu rămân un preot ascultător de lege și mă supun nu voinței anumitor preoți, care și-au imaginat că sunt păstori ai Preafericitului și ai Sfântului Sinod, dar conducerii Bisericii. Chiar dacă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina va modifica forma de pomenire, eu voi pomeni pe Patriarh în ectenia stăruitoare, precum pomenesc actualmente pe un șir de episcopi și preoți, înainte de pomenirea rudelor mele.
În anul 2014 s-au apropiat de mine doi enoriași și deja atunci au început să intoneze aceeași melodie: de ce pomenim la slujbe pe Patriarh, el doar nu și-a expus poziția așa cum dorim noi?! Eu le-am răspuns în felul următor: „Noi suntem creștini și suntem obligați să ne rugăm chiar pentru dușmanii noștri! Iar pentru Patriarh și tot clerul – cu atât mai mult. Chiar dacă considerați că Patriarhul nu are dreptate în anumite lucruri, trebuie să multiplicați rugăciunea pentru el. La slujba viitoare aștept de la voi două foițe de pomenire – una pentru rude, alta pentru Patriarh.” Și mai mult nu s-au apropiat de mine cu astfel de întrebări.
În al doilea rând. De ce nu îl judec pe Patriarh pentru ceea ce a spus adineaori? De la început m-am gândit să vă răspund că din cauza că nu am fost niciodată Patriarh – Întâistătătorul Bisericii din care fac parte credincioșii din multe țări ale lumii. Apoi m-am gândit – nu, eu sunt patriarh acum. Atâta timp cât a fost în viață tatăl meu, el a fost patriarhul neamului nostru, după moartea lui eu am devenit patriarh al neamului meu, din care mai fac parte, pe lângă mine și preoteasă, încă două familii și încă doi fii deocamdată necăsătoriți. Și când între fiii mei izbucnește vreun conflict, mie nu îmi este ușor deloc, trebuie să găsesc acele cuvinte care ar împăca pe fiii mei, ar aplana conflictul. Credeți-mă că nu este deloc ușor ca să-i împac în așa fel ca nimeni să nu se obijduiască.
Astfel, în neamul meu sunt în total opt persoane (și o nepoțică micuță care cu atât mai mult nu poate fi obijduită.) Nu milioane, dar opt. Și de deciziile sau cuvintele mele niciodată nu a depins soarta nu doar a Bisericii, dar chiar și a eparhiei. De aceea nu am de gând să judec nici pe ierarhii eparhiilor din Ucraina de Vest, unde au loc acțiuni militare, care au interzis clericilor lor să îl pomenească pe Patriarh. Eu în genere nu am de gând să judec pe cineva, măcar să mă clarific cu păcatele proprii.
În al treilea rând, spre deosebire de acei preoți care tulbură poporul, eu sunt istoric de specialitate și cunosc istoria. În anul 1974 a avut loc intervenția Turciei în Republica Cipru și până în zilele noastre sudul Ciprului este anexat de Turcia. Nu am găsit nicio declarație a Patriarhului Constantinopolului Dimitrie care ar judeca puterea turcă. Și să știți că Biserica Ortodoxă din Cipru nu doar că nu l-a judecat pe Patriarhul Constantinopolului, dar până în zilele noastre îi venerează pe Patriarhii din Constantinopol ca sfințenii ale lumii ortodoxe.
Ah, Patriarhul l-a felicitat pe Putin pe data de 23 februarie! Cum de se poate! Mă uit retrospectiv cu un an și jumătate în urmă, la 24 iulie 2020, Erdogan a transformat catedrala „Sfânta Sofia” din Istanbul în moschee (ceea ce este, fără exagerare, o catastrofă globală pentru întreaga lume ortodoxă), iar la 30 iulie Bartolomeu îl felicită pe Erdogan cu prilejul sărbătorii Kurban-Bairam, declarând că „este fericit să trăiască într-o țară precum e Turcia”, și că viețuiește aici în „confort, pace și echitate.” Și nimic nu s-a întâmplat! Nici un mușchi la niciun grec nu s-a contractat și nimeni nu l-a judecat pe Bartolomeu. Și nici unul din ucrainenii așa- ziși „ortodocși” nu s-au indignat din pricina unei atare felicitări.
Să rupem legătura cu Biserica Ortodoxă din Rusia? Iată cu adevărat un gest creștin! Voi aduce o pildă. În martie 1941 România a încheiat un acord cu Germania hitleristă, iar la 22 iunie a intrat în al Doilea război mondial de partea Wehrmacht-ului. Patriarhul României Nicodim nu doar că nu a judecat pentru aceasta conducerea României, dar a și declarat că atacul asupra URSS este o luptă sfântă pentru Dumnezeu și adevărul Lui. De asemenea știm că Biserica Ortodoxă Rusă a susținut în acest război Armata sovietică.
Două Biserici Ortodoxe s-au rugat pentru conducerea și armata care luptau una împotriva celeilalte, dar acest fapt nu s-a răsfrânt asupra relațiilor dintre aceste două Biserici, nimeni nu a rupt relațiile unii cu alții. Dar știți din ce cauză? Deoarece sunt Biserici creștine. Ca să înțelegeți (din păcate unii preoți nu înțeleg aceasta), Biserica este o instituție de alt ordin și există în conformitate cu alte legi decât societatea. În centrul vieții bisericești întotdeauna s-a aflat Hristos și învățătura Lui.
În baza celor spuse mai sus, încercând să rămân creștin și preot, voi rămâne printre acei care îl vor pomeni pe Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril.
Încă odată repet pentru cei care nu înțeleg ce este Biserica și ce procese se desfășoară în ea. Pomenirea Patriarhului în timpul slujbelor dumnezeiești – nu este pomenirea cetățeanului Federației Ruse Vladimir Gundeaev, dar pomenirea Patriarhului, Întâistătătorului celei mai mari Biserici Ortodoxe din lume, a cărei enorie se află în multe țări ale lumii. Ieri a fost Patriarhul Alexii, astăzi este Patriarhul Chiril.
Textul este prezentat prescurtat, versiunea deplină vezi pe site-ul Spzh.news