Macarie de la Optina se numea Mihail Nicolaevici Ivanov. Tânărul Mihail s-a născut la data de 20 noiembrie 1788, într-o familie de boieri din Oriol. A avut o copilărie liniștita, fiind bolnăvicios. Iubea cărțile, muzica, singurătatea. A ramas de timpuriu fără mama sa, care-l iubea și-l preferea celorlalți: „Inima mea simte că din acest copil va ieși ceva neobișnuit.”
Dupa sfârșitul ambilor părinți, Mihail a împărțit averea între frați, a renunțat la serviciul în departamentul de finanțe și s-a asezat cu traiul pe proprietatea sa. Însă viața din lume nu-l interesa.
În anul 1810, Mihail merge într-un pelerinaj la Sihastria Plosciansk, și nu se va mai întoarce în lume. În această sihăstrie, Cuviosul Macarie face cunoștință cu starețul Atanasie, ucenicul Sfântului Paisie de la Neamț – Velicikovski, dobândind în persoana sa un îndrumător duhovnicesc. Ca cel mai apropiat ucenic al Cuviosului Paisie, starețul Atanasie era preocupat de cercetarea și traducerea literaturii patristice. Aducând din Moldova multe texte, el și l-a alăturat în această lucrare și pe ucenicul său, Cuviosul Macarie. Mai târziu, fiind deja la Mănăstirea Optina, unde Cuviosul Macarie s-a mutat în anul 1834, el a continuat lucrarea începută de învățătorul său.
Îndrumătorul său duhovnicesc la Mănăstirea Optina a devenit Cuviosul Leon, căruia Cuviosul Macarie și-a încredințat deplin voia sa, neîndrăznind să săvârșească nimic fără binecuvântarea starețului.
Cuviosului stareț Macarie a inițiat tipărirea manuscriselor și traducerilor Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski, adunate la Optina. De mare ajutor în această muncă i-au fost fiii săi duhovnicești, soții Kireevski. Sub influența Cuviosului Macarie a apărut un șir de editori și traducători de literatură duhovnicească, atât de necesară Rusiei ortodoxe, întărind legătura între stareții de la Optina și intelectualii ruși. La spovedanie și pentru binecuvântarea starețului Macarie veneau A. K. Tolstoi și I.S. Homiakov, N.V. Gogol si A.N. Muraviov. Timp de șapte ani Cuvioșii stareți Leon și Macarie au călăuzit viața duhovniceascș a fraților și a multor mii de oameni.
Se cunoaște următoarea întâmplare: la Cuviosul Macarie a fost adus un îndrăcit, care nu știa până atunci nimic despre stareț și nu îl mai văzuse niciodata. Îndrăcitul s-a năpustit cu un urlet împotriva starețului: „Macarie vine, Macarie vine!”, lovindu-l peste obraz. Cuviosul a întors imediat și celălalt obraz, iar bolnavul s-a prăbușit fără simțire la pământ. S-a trezit vindecat. Dracul n-a putut suporta smerenia starețului.
Domnul i-a dăruit Cuviosului Macarie și darul discernământului. Fiecăruia dintre cei care veneau la dânsul pentru a-și descoperi sufletul, el îi dădea medicamentul potrivit. Cuvântul său smerit era și cuvânt lucrător, cuvânt cu putere, căci el impunea supunere și trezea credință în cel necredincios. Smerenia sa se vădea și în cele din afară, în felul cum se îmbrăca, în fiecare mișcare. Din cauza rugăciunii neîncetate a lui Iisus pe care o lucra, fața îi era luminoasă, strălucind de bucurie duhovnicească și dragoste către aproapele.
Cu doi ani înainte de sfârșitul său, Cuviosul Macarie a primit schima cea mare. Până la moarte, Cuviosul a primit pe fiii duhovnicești și pe pelerini, îndrumându-i și binecuvântându-i. În data de 7/20 septembrie 1860, la o ora după împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine, Cuviosul Părintele nostru Macarie a trecut în pace la Domnul.
Sursă: Calendar.ortodox.md