Astăzi se editează multă literatură, atât poezie cât și romane îndeosebi. Din cauza absenței finanțelor, mulți autori își editează cărțile pe cont propriu în tiraje foarte mici, mai rar se întâmplă să-și editeze scrierile prin intermediul diferitor edituri particulare, republicane sau internaționale. Atât librăriile cât și bibliotecile mereu sunt completate cu literatură artistică sau din diferite domenii.
Care este drumul și destinul cărților autorilor când ajung pe polițele bibliotecilor din țară? Cum și în ce intervale de timp sunt solicitate de cititori aceste cărți? Cum se lucrează cu cartea în biblioteci? Care sunt formele și metodele concrete de promovare a cărților? Oare toate cărțile din bibliotecă sunt răsfoite și studiate de cititori? Cărțile nesolicitate din bibliotecă, ce facem cu ele?..
Dacă nu au fost deschise mulți ani de-a rândul și s-au prăfuit doar pe polițele bibliotecilor, oare e cazul să le casăm și să le aruncăm în containerele de maculatură? Cine poartă răspundere pentru destinul fiecărei cărți din bibliotecă, care a fost scrisă de autor, doar s-a depus atâta muncă și spirituală, și materială până la apariția ei în lumina tiparului?!
Nu toate cărțile din bibliotecă sunt solicitate prin anumite intermedii, căci uneori nu se lucrează cu ele. În biblioteci toate cărțile sunt deschise doar atunci când se face o revizie a lor, o evidență strictă după registrele speciale sau cataloagele electronice ale bibliotecii. Bibliotecarii dau atenție mai mult formelor de organizare a manifestărilor, însă în acest caz cartea e doar privită la expoziție, dar mai puțin poate fi deschisă de cititori. Prin manifestările culturale organizate nu poți deschide toate cărțile din bibliotecă. Este nevoie de o muncă aparte la adresa cărților nesolicitate de pe polițe, când bibliotecarul trebuie să revină în fiecare zi pentru a vedea ce poate întreprinde pentru a le scoate în evidență, cum trebuie promovate în rândul cititorilor.
Orice carte din bibliotecă scrisă de autor necesită studiere, citire, atenție și promovare. Autorul a scris cartea cu greu, a depus eforturi considerabile creativ-artistice literare, științifice, metodice și a donat-o bibliotecii, patrimoniului statului – așadar, biblioteca e datoare să-i însuflețească conținutul și s-o aducă în mâinile și înaintea ochilor cititorilor.
Asupra cărților nepromovate, nesolicitate de cititori se reflectă timpul, după termenul de păstrare în fondurile de bibliotecă ele se uzează. Aceste cărți nu se deschid cu anii, apoi din pricina că nu au fost solicitate de cititori sau nu au fost promovate de bibliotecari imaginea lor rămâne la zero, iar mai apoi ele sunt casate și aruncate în containerele de maculatură. Mă întreb, de ce autorii au mai scris aceste cărți?
De ce și pentru cine ei au depus acest efort creativ extraordinar, această inspirație cu nopți nedormite, cu redactări infinite, cu pierdere de timp, cu cheltuieli enorme financiare – căci majoritatea autorilor editează și tipăresc cărțile sale pe cont propriu, dând poate ultimii bani – pentru că până la urmă ele să nu mai să ajungă la cititori? Jertfa unui autor sau munca sa astăzi pentru cititor e foarte mare și nu e prețuită nici în magazine și nici în biblioteci. Autorii pleacă din viață, dar cărțile ajung la casa lor părintească care se numește biblioteca. Cărțile care au ajuns în bibliotecă nu trebuie să se prăfuiască cu ani pe polițele ei, ca mai apoi să fie decontate, casate, ele trebuie studiate și promovate de bibliotecari prin diferite forme și metode.
Bibliotecarii trebuie să folosească toate formele și metodele de studiere și promovare a tuturor cărților, să ducă o evidență de lectură strictă a fiecărei cărți, să vadă care sunt citite și care nu sunt citite, să studieze din ce cauză nu au fost solicitate? Astfel, studiindu-le după conținutul lor, să caute soluții, poate o parte din ele trebuie transmise la bibliotecile de alt tip? Or, prin studierea și promovarea cărților de către bibliotecari, cărțile pot să-și găsească cititorii care vor fi cointeresați să le citească, să le studieze.
Mult se vorbește astăzi doar formal despre lectura cărții, însă formele și metodele concrete de promovare a cărții încă nu au fost identificate. În orice bibliotecă, dacă ai intra și ai lua la întâmplare de pe polițe 30-40 de cărți artistice sau din alte domenii, să vezi de câte ori au fost solicitate, la sigur că vei depista că unele din ele nu au fost solicitate de nici un cititor.
În promovarea cărților se practică mai mult manifestări formale, fără sens, în cadrul lor nu se lucrează cu cărțile nesolicitate. Iată, bunăoară, în timpul expozițiilor cărțile nu sunt deschise de cititori, ei doar privesc la aceste cărți ca la muzeu, apoi, după expirarea termenului expoziției ele sunt duse iar în fondurile de carte. Bibliotecarii astăzi mai sunt îndatorați cu fel de fel de rutină: cerințe, rapoarte, statistici, treninguri formale care consumă foarte mult timp din activitatea de muncă al bibliotecarului și de aceea el nu dovedește să lucreze cu cărțile nesolicitate, necitite. Bibliotecarul mereu trebuie să lucreze cu cartea și cu cititorii, dar nu să folosească timpul în zadar pentru a îndeplini în scris sau oral diferite orgolii și cerințe suplimentare de la diferite instanțe sus-puse.
Astăzi, în capul mesei în bibliotecă trebuie să stee cartea, dar nu mapele cu documente de rutină și atunci bibliotecarul ar dovedi la timp să lucreze și cu destinul fiecărei cărți în parte.
„Ceea ce mă impresionează cu adevărat este o carte care, după ce ai terminat-o de citit, te face să-ţi doreşti ca autorul ei să fi fost un minunat prieten de-al tău, pe care să-l fi putut suna oricând îţi doreai”, relatează autorul american J.D. Salinger.
Raisa Plăieșu,
pentru Traditia.md