15 februarie – Întâmpinarea Domnului. În această zi, facem prăznuirea Întâmpinării Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când a fost primit în braţe de către Dreptul Simeon în templul din Ierusalim.
În ziua a patruzecea de la Naşterea Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu L-a adus pe Pruncul Iisus la Templul din Ierusalim, după Lege, ca să-L închine lui Dumnezeu şi ca să se curăţească pe sine.
„Să-mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al meu” (Ieşirea 13: 2).
„Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se cureţe de sângele său; de nimic sfânt să nu se atingă şi la locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei. Iar de va naşte fată, necurată va fi două săptămâni, ca şi în timpul regulei ei; apoi să mai stea şaizeci şi şase de zile pentru a se curăţi de sângele său. După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotului la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfa pentru păcat; Preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curaţi şi curată va fi de curgerea sângelui ei. Aceasta e rânduiala pentru ceea ce a născut prunc de parte bărbătească sau de parte femeiască […]” (Leviticul 12: 2-7).
Chiar dacă nici una, nici cealaltă nu erau de trebuinţă, totuşi Dătătorul de Lege nu a voit câtuşi de puţin să calce Legea de El însuşi dată prin Moise, sluga şi proorocul Său.
În această vreme Zaharia, tatăl Botezătorului Ioan, slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale (Luca 1: 8). Iar Zaharia, intrând Maica Domnului să aducă Pruncul la Templu, a rânduit-o pe ea să stea nu în partea femeilor, ci în partea în care stăteau fecioarele.
Tot acum au venit la Templu două persoane care demult nu mai obişnuiau să iasă, anume Bătrânul Simeon şi Proorociţa Ana, fiica lui Fanuil (oameni aflaţi la bătrâneţi adânci).
Dreptul Simeon L-a luat pe Mesia în braţele sale şi a spus: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; Că ochii mei văzură mântuirea Ta” (Luca 2: 29-30). A mai spus atunci Simeon despre Pruncul Hristos: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2: 34).
Apoi Ana, care din tinereţea ei slujea la Templu cu rugăciuni şi cu post, Îl recunoscu pe Mesia şi Îl preaslăvi pe Dumnezeu şi vesti locuitorilor Ierusalimului că a venit Cel mult aşteptat.
Fariseii care erau atunci la Templu şi care au auzit toate aceste prorocii s-au înfuriat că Zaharia a aşezat-o pe Fecioara Maică în ceata fecioarelor şi s-au dus la Irod şi au pârât minunea. Convins că Acesta este regele cel nou despre care îi vorbiseră craii de la Răsărit, Irod a trimis imediat ostaşi să-l ucidă pe Iisus. Între timp însă, Familia Sfântă deja părăsise oraşul şi plecase spre Egipt după călăuzirea îngerului lui Dumnezeu.
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Templu s-a ţinut de foarte timpuriu în Biserică, dar cinstirea ei mai strălucită s-a poruncit în anul 544 d. Hr., în timpul împăratului Iustinian.
Troparul Sărbătorii, glasul 1
Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.
Sursa: Altarul Credinței