{"id":21801,"date":"2023-12-25T13:01:15","date_gmt":"2023-12-25T11:01:15","guid":{"rendered":"https:\/\/traditia.md\/?p=21801"},"modified":"2023-12-25T13:03:18","modified_gmt":"2023-12-25T11:03:18","slug":"mitropolitul-vladimir-sa-ne-nevoim-a-pazi-unitatea-duhului-intru-legatura-pacii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/traditia.md\/ro\/mitropolitul-vladimir-sa-ne-nevoim-a-pazi-unitatea-duhului-intru-legatura-pacii\/","title":{"rendered":"Mitropolitul Vladimir: \u201eS\u0103 ne nevoim a p\u0103zi unitatea Duhului, \u00eentru leg\u0103tura P\u0103cii!\u201d"},"content":{"rendered":"<p><strong><em>Pentru \u00eentreaga noastr\u0103 \u021bar\u0103, precum \u0219i pentru Biserica Ortodox\u0103 din Moldova, anul 2023 a fost unul deloc u\u0219or. \u00cens\u0103 cu toate \u00eencerc\u0103rile prin care am avut de trecut, at\u00e2t \u00een calitate de cet\u0103\u021beni, c\u00e2t \u0219i de credincio\u0219i, din voia \u0219i cu mila lui Dumnezeu, le-am dep\u0103\u0219it pe toate. Anume despre aceasta l-am rugat s\u0103 ne vorbeasc\u0103 \u00cent\u00e2ist\u0103t\u0103torul \u0219i p\u0103rintele nostru \u2013 \u00cenaltpreasfin\u0163itul mitropolit Vladimir, care mai bine ca oricine cunoa\u0219te \u0219i a retr\u0103it aceste evenimente \u0219i \u00eencerc\u0103ri.<\/em><\/strong><\/p>\n<p><strong>\u2013 \u00cenaltpreasfin\u021bia Voastr\u0103, \u00een aceast\u0103 perioad\u0103 asist\u0103m la tentative f\u0103\u021bi\u0219e de a dezmembra Biserica Ortodox\u0103 din Moldova. Sunt \u00eentreprinse m\u0103suri dintre cele mai provocatoare de a distruge acest ultim \u0219i cel mai important st\u00e2lp al unit\u0103\u021bii noastre. Astfel nu este de mirare c\u0103 at\u00e2t mirenii, c\u00e2t \u0219i clericii sunt m\u00e2hni\u021bi \u0219i fr\u0103m\u00e2nta\u021bi de incertitudini. Care este sfatul \u00cenaltpreasfin\u021biei Voastre pentru a dep\u0103\u0219i tulburarea \u0219i nelini\u0219tea?<\/strong><\/p>\n<p>\u2013 \u00cen aceste timpuri grele \u0219i pline de noi provoc\u0103ri pentru societatea \u0219i Biserica noastr\u0103, ne aducem aminte de cuvintele Domnului: <em>\u201eIar acestea sunt \u00eenceputul durerilor. Lua\u021bi seama la voi \u00een\u0219iv\u0103\u201d<\/em> (Marcu 13:8-9). \u021ain\u00e2nd cont de aceste realit\u0103\u021bi ce creaz\u0103 anumite dificult\u0103\u021bi pentru \u00eenf\u0103ptuirea lucr\u0103rii \u0219i misiunii Bisericii, \u00een deplin acord cu Sinodul Bisericii noastre, reiter\u0103m \u00eendemnul de a st\u0103rui \u00een rug\u0103ciune pentru pace, unitate \u0219i dragoste fr\u0103\u021beasc\u0103.<\/p>\n<p>\u00cen vremuri de oprimare, s\u0103 ne ferim de tot felul de schisme \u0219i r\u0103t\u0103ciri \u0219i s\u0103 fugim de scindarea Bisericii. S\u0103 c\u0103ut\u0103m a identifica, prin dialog pa\u0219nic, solu\u021bii pentru dep\u0103\u0219irea acestor situa\u021bii de criz\u0103, sus\u021binute de anumite for\u021be ostile Bisericii, \u0219i s\u0103 lucr\u0103m cu to\u021bii la p\u0103strarea \u0219i sus\u021binerea unit\u0103\u021bii Bisericii Ortodoxe din \u021bara noastr\u0103.<\/p>\n<p><strong>\u2013 Care crede\u021bi c\u0103 este scopul acestor provoc\u0103ri \u0219i de ce unii preo\u021bi se las\u0103 at\u00e2t de u\u0219or convin\u0219i s\u0103 se implice \u00een traseismul bisericesc?<\/strong><\/p>\n<p>\u2013 \u00centr-adev\u0103r, \u00een fiecare zi vedem cum imaginea Bisericii Ortodoxe din Moldova este inten\u021bionat denigrat\u0103 \u00een mediul informa\u021bional autohton, fapt sus\u021binut chiar \u0219i prin suport politic. Tot felul de pseudo-speciali\u0219ti se pronun\u021b\u0103 \u00een ultimul timp cu mult\u0103 u\u0219urin\u021b\u0103 \u0219i f\u0103r\u0103 niciun temei teologic \u0219i canonic despre canonicitatea sau necanonicitatea Bisericii, de parc\u0103 aceast\u0103 calitate o poate oferi sau confirma orice persoan\u0103 sau institu\u021bie din lumea aceasta.<\/p>\n<p><em>\u201eDintre noi au ie\u0219it, dar nu erau de-ai no\u0219tri, c\u0103ci de-ar fi fost de-ai no\u0219tri, ar fi r\u0103mas cu noi; ci ca s\u0103 se arate c\u0103 nu sunt to\u021bi de-ai no\u0219tri, de aceea au ie\u015fit\u201d<\/em> (I Ioan 2:19). Regret\u0103m \u0219i ne \u00eentrist\u0103m pentru fiecare ran\u0103 pricinuit\u0103 Trupului Bisericii de c\u0103tre ac\u021biunile nechibzuite ale unor fo\u0219ti slujitori \u00een care am investit pe parcursul anilor mult\u0103 \u00eencredere \u0219i sus\u021binere la cre\u0219terea \u0219i dezvoltarea lor, care \u00eens\u0103, \u00een lipsa discern\u0103m\u00e2ntului, a credin\u0163ei curate \u0219i ispiti\u021bi de ofertele vremii, contribuie la ruperea unit\u0103\u021bii Bisericii lui Hristos. Exclam\u00e2nd pe toate c\u0103ile de propagand\u0103 preten\u021bia \u0219i falsa dorin\u021b\u0103 de a contribui la rezolvarea problemei biserice\u0219ti din \u021bara noastr\u0103, ace\u0219ti factori meschini complic\u0103 mai mult situa\u021bia \u0219i dezbin\u0103 inten\u021bionat, c\u0103ut\u00e2nd s\u0103 atrag\u0103 \u0219i pe al\u021bii \u00een aceast\u0103 lucrare schismatic\u0103 de rupere a unit\u0103\u021bii.<\/p>\n<p>\u00cen aceste zile, mai mult ca oric\u00e2nd, suntem chema\u021bi s\u0103 fim membri \u0219i slujitori ai Bisericii, responsabili \u0219i con\u0219tien\u021bi, ascult\u0103tori \u015fi cu fric\u0103 de Dumnezeu. S\u0103 nu \u00eeng\u0103duim existen\u021ba \u00eentre noi a tot felul de tulbur\u0103ri \u015fi schisme, ci <em>\u201es\u0103 ne nevoim a p\u0103zi unitatea Duhului, \u00eentru leg\u0103tura p\u0103cii\u201d<\/em> (Efeseni 4:3). Unitatea Duhului este acum scopul prioritar.<\/p>\n<p>Dac\u0103 e s\u0103 facem o scurt\u0103 analiz\u0103 a tulbur\u0103rilor \u015fi nelini\u0219tilor din interiorul Bisericii, vom \u00een\u021belege cauza provoc\u0103rii lor \u2013 egoismul f\u0103r\u0103 m\u0103sur\u0103 a unora, \u00eenso\u021bit de lipsa credin\u021bei \u0219i a fricii de Dumnezeu, totodat\u0103 \u015fi neascultarea altora fa\u021b\u0103 de autorit\u0103\u021bile ierarhic-superioare ale Bisericii, sprijinit\u0103 de mult orgoliu \u015fi trufie.<\/p>\n<p><strong>\u2013 Apropo de aceste recente treceri samavolnice ale unor preo\u021bi de la Mitropolia Moldovei la cea \u201ea Basarabiei\u201d \u2013 oare orice slujitor poate pleca dintr-o jurisdic\u021bie \u00een alta atunci c\u00e2nd dore\u0219te \u0219i cum dore\u0219te?<\/strong><\/p>\n<p>\u00a0\u2013 Urm\u0103rim cu triste\u021be aceste \u201etreceri\u201d despre care vorbeam \u0219i mai sus, iar cel mai tare ne m\u00e2hne\u0219te faptul c\u0103 slujitorii care au plecat din s\u00e2nul Mitropoliei Chi\u0219in\u0103ului \u0219i a \u00eentregii Moldove, au f\u0103cut-o f\u0103r\u0103 binecuv\u00e2ntarea arhiereului, \u00eenc\u0103lc\u00e2nd astfel canoanele biserice\u0219ti. Iar \u00een context, \u021binem s\u0103 men\u021bion\u0103m c\u0103 oricare le-ar fi fost motivarea, calitatea lor de preot devine nul\u0103 din moment ce au \u00eenc\u0103lcat jur\u0103m\u00e2ntul de ascultare pe care l-au dat la hirotonie, iar caterisirea din partea Sinodului \u00eei lipse\u0219te de dreptul de a r\u0103m\u00e2ne <em>\u201eiconomi ai Tainelor lui Dumnezeu\u201d<\/em> (1Corinteni 4:1). \u00cen Biseric\u0103 nimic nu se \u00eent\u00e2mpl\u0103 pentru c\u0103 \u201ea\u0219a vreau\u201d \u2013 totul se bazeaz\u0103 pe canonicitate \u0219i ascultare. Dac\u0103 aceste dou\u0103 principii \u00eei sunt str\u0103ine unui om, atunci el cu siguran\u021b\u0103 nu va putea duce binecuv\u00e2ntata povar\u0103 a preo\u021biei.<\/p>\n<p><strong>\u2013 La ce trebuie s\u0103 atragem aten\u021bia \u0219i de ce trebuie s\u0103 ne ferim, at\u00e2t \u00een calitate de clerici c\u00e2t \u0219i de credincio\u0219i, pentru a p\u0103stra unitatea Bisericii noastre?<\/strong><\/p>\n<p>\u2013 \u00cemi amintesc acum de expresia unui sf\u00e2nt contemporan, prin care subliniaz\u0103 \u0219i ne aten\u021bioneaz\u0103 asupra acestor mari provoc\u0103ri \u0219i probleme ale zilelor noastre: \u201eBiserica nu se teme de p\u0103cat, pentru c\u0103 a gre\u0219i este omene\u0219te. Biserica se teme de dezbin\u0103ri \u015fi de schisme, care au ca baz\u0103 demonicul egoism\u201d. La fel \u0219i Sf\u00e2ntul Ioan Gur\u0103 de Aur tr\u00e2mbi\u021beaz\u0103 acest lucru: \u201eAten\u021bie! Schisma nu o poate sp\u0103la nici chiar s\u00e2ngele mucenicesc\u201d.<\/p>\n<p>S\u0103 d\u0103m, deci, dovad\u0103 de trezvie \u0219i discern\u0103m\u00e2nt \u0219i s\u0103 \u00een\u021belegem c\u0103 Biserica a\u0219teapt\u0103 de la noi s\u0103 o ap\u0103r\u0103m \u0219i s\u0103 o p\u0103str\u0103m nedezbinat\u0103, iar nu s\u0103 o abandon\u0103m pentru ni\u0219te promisiuni efemere.<\/p>\n<p><strong>\u2013 Cu toate c\u0103, dup\u0103 cum vedem acest an a fost unul plin de \u00eencerc\u0103ri \u0219i presiuni f\u0103r\u0103 precedent la adresa Bisericii Ortodoxe din Moldova, aceasta a r\u0103mas neclintit\u0103 \u00een a-\u0219i \u00eendeplini misiunea pastoral-misionar\u0103. V-am ruga s\u0103 ne vorbi\u021bi mai multe pe marginea acestui subiect.<\/strong><\/p>\n<p>\u2013 A\u015fa este. \u00cen nicio situa\u021bie, oric\u00e2t de dificil\u0103 nu ne-ar p\u0103rea, nu putem \u0219i nu avem dreptul de a abandona chemarea ce ne-a fost f\u0103cut\u0103 \u0219i pe care am acceptat-o benevol \u00een calitate de slujitori ai Bisericii Ortodoxe din Moldova \u2013 de a fi p\u0103stori \u0219i sprijin \u00een numele lui Hristos pentru poporul cel binecredincios. Astfel, Mitropolia Chi\u0219in\u0103ului \u0219i a \u00eentregii Moldove a continuat slujirea pastoral-misionar\u0103, \u00een special \u00een mediul tinerilor, care probabil mai mult ca oricine au nevoie ast\u0103zi de o c\u0103l\u0103uz\u0103 duhovniceasc\u0103 \u2013 aici se \u00eencadreaz\u0103 activitatea \u0219colilor duminicale de pe l\u00e2ng\u0103 parohii, diverse evenimente cultural-spirituale, \u00eent\u00e2lniri cu elevii \u0219i studen\u021bii \u00een institu\u021biile de \u00eenv\u0103\u021b\u0103m\u00e2nt din \u00eentreaga \u021bar\u0103, pelerinaje la sfintele noastre m\u0103n\u0103stiri, etc.<\/p>\n<p>Nu am l\u0103sat f\u0103r\u0103 aten\u021bie nici b\u0103tr\u00e2nii, \u00een special pe cei singuri, nici familiile defavorizate, mai ales pe cele cu mul\u021bi copii, str\u0103duindu-ne ca \u00eempreun\u0103 cu rug\u0103ciunile noastre c\u0103tre Dumnezeu, s\u0103 le oferim \u0219i dintre cele materiale, necesare traiului de zi cu zi.<\/p>\n<p>La fel, a cunoscut o binevenit\u0103 cre\u0219tere \u0219i activitatea misionar\u0103 \u00een penitenciare, unde de\u021binu\u021bii au at\u00e2ta nevoie de \u00eencurajarea noastr\u0103, de un cuv\u00e2nt bun \u0219i de o rug\u0103ciune, pentru a le u\u0219ura con\u0219tiin\u021ba \u0219i a le da speran\u021b\u0103.<\/p>\n<p>S-a intensificat \u0219i colaborarea noastr\u0103 cu lumea academic\u0103 \u0219i cea medical\u0103 \u2013 slujitorii Bisericii Ortodoxe din Moldova au participat la diverse simpozioane \u0219i \u00eentruniri, menite s\u0103 consolideze pun\u021bile dintre ortodoxie \u0219i \u0219tiin\u021b\u0103, iar preo\u021bii care \u00ee\u0219i fac ascultarea pe l\u00e2ng\u0103 spitale, cu neobosire au stat la c\u0103p\u0103t\u00e2iul bolnavilor, rug\u00e2ndu-se at\u00e2t pentru ei, c\u00e2t \u0219i pentru bravii no\u0219tri medici.<\/p>\n<p>Este important s\u0103 men\u021bion\u0103m c\u0103 la Academia de Teologie Ortodox\u0103 din Moldova a fost binecuv\u00e2ntat un nou for de conducere, \u00een persoanele arhimandritului Nectarie (Gherman), stare\u021b al M\u0103n\u0103stirii Hore\u0219ti \u2013 prorector pentru studii, domnului Nicolae Ionichi \u2013 prorector pentru management institu\u021bional, \u0219i ieromonahul Macarie (Crudu) \u2013 decan al Facult\u0103\u021bii de Teologie Pastoral\u0103. N\u0103d\u0103jduim c\u0103 aceast\u0103 echip\u0103 t\u00e2n\u0103r\u0103, de oameni credincio\u0219i, competen\u021bi \u0219i dedica\u021bi, va da un suflu nou \u00eenv\u0103\u021b\u0103m\u00e2ntului teologic din \u021bara noastr\u0103 \u0219i va depune toat\u0103 str\u0103dania \u0219i toate cuno\u0219tin\u021bele lor pentru a contribui la educarea unor noi pleiade de teologi cu fric\u0103 de Dumnezeu, cu \u00eenalte competen\u021be \u0219i ascultare fa\u0163\u0103 de Mitropolia Chi\u0219in\u0103ului \u0219i a \u00eentregii Moldove.<\/p>\n<p>Ne exprim\u0103m speran\u021ba c\u0103 toate aceste fapte binepl\u0103cute vor avea continuitate \u0219i \u00een anul 2024, iar Biserica va fi \u0219i pe viitor un exemplu de verticalitate \u0219i un reper moral pentru neam \u0219i \u021bar\u0103.<\/p>\n<p><strong>\u2013 Ce \u00eendemn ave\u021bi pentru plin\u0103tatea Bisericii Ortodoxe din Moldova \u00een prag de an nou?<\/strong><\/p>\n<p>\u2013 Este un \u00eendemn al Sf\u00e2ntului Apostol Pavel, valabil la cump\u0103na dintre ani, dar \u0219i \u00een fiecare zi a vie\u021bii noastre: <em>\u201eSt\u0103rui\u021bi \u00een rug\u0103ciune, priveghind \u00een ea cu mul\u021bumire, rug\u00e2ndu-v\u0103 totodat\u0103 \u015fi pentru noi, ca Dumnezeu s\u0103 ne deschid\u0103 u\u0219a cuv\u00e2ntului, spre a vesti taina lui Hristos\u2026 Umbla\u021bi cu \u00een\u021belepciune fa\u021b\u0103 de cei ce sunt afar\u0103 (de Biseric\u0103), pre\u021buind vremea\u201d<\/em> (Coloseni 4:2-5).<\/p>\n<p>S\u0103 ne ajute Bunul Dumnezeu s\u0103 st\u0103m neclinti\u021bi \u00een unitatea Duhului, \u00eentru leg\u0103tura p\u0103cii, ca to\u021bi \u00eempreun\u0103 s\u0103 slujim cu vrednicie \u0219i cu dreptate Bisericii noastre Ortodoxe.<\/p>\n<p style=\"text-align: right;\"><strong><em>Interviu realizat de Nicolae C\u00eerlig pentru portalul \u201eMoldova Ortodox\u0103\u201d<\/em><\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: right;\"><em>Sursa: <a href=\"https:\/\/mitropolia.md\/inaltpreasfintitul-mitropolit-vladimir-sa-ne-nevoim-a-pazi-unitatea-duhului-intru-legatura-pacii\/\"><strong>Mitropolia Chi\u0219in\u0103ului \u0219i a \u00eentregii Moldove<\/strong><\/a><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Pentru \u00eentreaga noastr\u0103 \u021bar\u0103, precum \u0219i pentru Biserica Ortodox\u0103 din Moldova, anul 2023 a fost unul deloc u\u0219or. \u00cens\u0103 cu toate \u00eencerc\u0103rile&hellip;<\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":21803,"comment_status":"open","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_lmt_disableupdate":"","_lmt_disable":"","slim_seo":{"title":"Mitropolitul Vladimir: \u201eS\u0103 ne nevoim a p\u0103zi unitatea Duhului, \u00eentru leg\u0103tura P\u0103cii!\u201d - traditia.md","description":"Pentru \u00eentreaga noastr\u0103 \u021bar\u0103, precum \u0219i pentru Biserica Ortodox\u0103 din Moldova, anul 2023 a fost unul deloc u\u0219or. \u00cens\u0103 cu toate \u00eencerc\u0103rile prin care am avut de t"},"footnotes":""},"categories":[39,38],"tags":[],"class_list":["post-21801","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-biserica-si-societatea","category-stiri"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/21801","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=21801"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/21801\/revisions"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media\/21803"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=21801"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=21801"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=21801"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}