{"id":19144,"date":"2023-10-17T11:22:24","date_gmt":"2023-10-17T08:22:24","guid":{"rendered":"https:\/\/traditia.md\/?p=19144"},"modified":"2023-10-17T11:33:26","modified_gmt":"2023-10-17T08:33:26","slug":"pustnicii-nevazuti-din-muntii-bucovinei","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/traditia.md\/ro\/pustnicii-nevazuti-din-muntii-bucovinei\/","title":{"rendered":"Pustnicii nev\u0103zu\u021bi din Mun\u021bii Bucovinei"},"content":{"rendered":"

Sih\u0103stria a fost foarte r\u0103sp\u00e2ndit\u0103 \u00een Rom\u00e2nia pe parcursul istoriei. \u00cen toate secolele, p\u0103durile dese, cu locuri inaccesibile din Mun\u021bi Carpa\u021bi au abundat \u00een chiliile pustnicilor. Erau mul\u021bi dintre ei mai ales \u00een jurul m\u0103n\u0103stirilor, unde siha\u0219trii erau profund venera\u021bi \u0219i \u00eentotdeauna ajuta\u021bi.<\/em><\/strong><\/p>\n

Cei ce isi prorocesc moartea<\/strong><\/h4>\n

Pustnicul Zosima a murit de curand, in octombrie 2008, la varsta de 129 de ani. Un om pe nume Ioan Baron l-a ingropat, in taina, intr-un loc inalt; fratele Ioan, cum i se zice aici, unul dintre putinii oameni care i-a cunoscut pe acesti sihastri cu aura de sfintenie din muntii Rarau-Giumalau, care i-a vazut, care i-a auzit, care a fost ingaduit sa urce pana la ascunzisul lor din padure.<\/p>\n

Marturiile sale sunt halucinante: de pilda, acest pustnic Zosima si-a „hotarat” exact ziua in care va muri, cu un an inainte. Si-a sapat singur groapa, asteptandu-l apoi pe ucenicul sau in ziua prorocita, ca sa il culce in mormant si sa aseze tarana peste dansul. A spus sa nu i se puna cruce deasupra, ca sa nu afle nimeni unde a fost ingropat. A dat canon cu limba de moarte sa nu fie dezvaluit locul ingropaciunii, pentru ca ucenicii sai din munti sau eventualii pelerini sa nu-l tulbure nici dupa trecerea dincolo. „Un om cu viata ingereasca” a fost socotit schimonahul Zosima.<\/p>\n

La fel pustnicul Nectarie, mutat la viata vesnica in anul 2002, pe cand avea 108 ani. L-a chemat tot pe fratele Ioan, cu multa vreme inainte, fix in ziua pe care si-o sorocise pentru a muri. Era lucid, senin, inainte de a se aseza in groapa proaspat sapata cu mainile.<\/p>\n

Si-au mai fost! Multi alti anahoreti, cu duh puternic, din muntii acestia, bucovineni, n-au vrut sa ramana nimic pamantesc dupa dansii. Doar rugaciunile lor.<\/p>\n

Padurile Raraului si Giumalaului sunt pline de asemenea morminte nestiute, de oameni indumnezeiti – unii poate chiar sfinti -, dar si de sihastri vii (multi dintre ei tineri), ce-si duc acelasi trai auster, in gropi, sub pamant, chiar si-n acest strasnic de geros inceput de an 2012. Pustnici multi, si doar intr-un singur munte? Cine ar fi crezut<\/p>\n

Nimeni nu stie astazi groapa sihastrului Zosima. Nici macar cei cativa ucenici de-ai sai, care traiesc ascunsi prin codrii din jur. O groapa peste care poti sa calci nepasator, atunci cand umbli dupa fragi sau ciuperci, prin cine stie ce coclauri ascunse. Un singur om stie locul acestor morminte. Unul singur cunoaste aproape toate locurile unde traiesc ascetii din Rarau-Giumalau: acest Ioan Baron, care, pentru viata sa cuminte si pioasa, fiindca a trait el insusi multi ani in singuratate, dupa toate regulile ascezei crestine, a primit binecuvantarea de la duhovnicii pustnicilor si chiar de la Biserica Ortodoxa Romana, de a-i vizita pe multi dintre schimnici, de a-i ajuta si a le duce uneori cateva merinde la bordeiele lor tainice. Un singur om. Singura legatura de azi cu lumea pustnicilor din acesti munti ai Bucovinei de miazanoapte. Fratele Ioan Baron. Cel caruia toti calugarii manastirilor din jur ii zic „ingrijitorul sihastrilor”.<\/p>\n

\"422656.b\"

Fratele Ioan Baron<\/p><\/div>\n

Fratele Ioan<\/strong><\/h4>\n

Printr-un noroc am aflat de Ioan Baron.<\/p>\n

In Campulung Moldovenesc, oraselul cotropit de frig si zapezi de la poalele Muntilor Rarau, aproape nimeni n-are habar ca acolo, sus, deasupra capetelor tuturor, se mai ascund inca asemenea sihastri ciudati, traitori in salbaticie. Aveam sa-i intreb pe multi localnici dac-au auzit de asa ceva.<\/p>\n

„In pamant?! Cine, Doamne iarta-ma, poate sa stea acolo pe gerul asta?”, a fost replica.<\/p>\n

Si ziceau ca nu stiu, nu exista. De Zosima inca se mai zvoneste, datorita longevitatii sale, ca despre un calugar teribil de batran si „paranormal”, care bantuie de peste un secol padurile dimprejur, cu parul si barba pana aproape de pamant, pe care unii l-au vazut ca pe o fantasma, caci el are capacitatea „de a se face nevazut” („cand apare, cand dispare printre copaci, nici nu stii daca-i om sau naluca”), nevoind sa vorbeasca sau sa vada alti oameni.<\/p>\n

\"422657.b\"

\u00cen Mun\u021bii Rar\u0103u-Gium\u0103l\u0103u<\/p><\/div>\n

Se mai stie ca Raraul e o veche si insemnata vatra sihastreasca, inca din veacurile XIV-XV, din vremea Cuviosilor Chiril si Sisoe, ucenici ai Sfantului Daniil Sihastrul, ca din acele timpuri tot muntele a fost continuu plin de pustnici. Dar astazi? Tocmai astazi?! Si tocmai pe Rarau, acum, cand se construieste un drum european spre o partie imensa de schi, de peste 5 kilometri, cea mai mare din tara, si cand Raraul a fost defrisat si a inceput sa se umple de multimi de turisti?…<\/p>\n

Campulungenii sunt instariti, au supermarketuri ca-n Bucuresti, merg in restaurante luxoase, la sauna, fitness si bazine de inot acoperite, multi muncesc jumatate din an doar prin tari straine. Cui ii mai sta capul la ce se petrece pe sus, in negura padurilor? Noroc de un localnic, bunul meu prieten Nicolae Iurniuc, om credincios si umil cu semenii, el insusi iubitor de singuratate, caruia i-a placut de zeci de ani sa cutreiere toate piscurile dimprejurul Campulungului, in cautare de comori ascunse sub pamant, dar si de povesti ale oamenilor. Asta e azi, „de profesie”, Nicolae Iurniuc – cautator de comori, cu-n detector de metale sau urmand indicatiile batranilor de prin munti.<\/p>\n

Lui i s-a intamplat asa, acum, nu de mult: l-a prins o furtuna teribila prin muntii Raraului si, chiar cand si-a dat seama ca se ratacise, i-a pus o mana pe umar un om. De unde aparuse?<\/p>\n

Zice ca „parca din pamant”, in spatele lui.<\/p>\n

Omul i-a facut semn sa vina dupa dansul. L-a dus prin vifor pana la o casuta singuratica din padure, la ferestrele careia ardeau cateva candele. In fata casei se afla o troita, in spate se legana o toaca de lemn, atarnata de un brad enorm.<\/p>\n

Barbatul i-a pus hainele la uscat si l-a asezat la masa. Mamaliga, supa de zarzavat, hribi de padure. Si ceai.<\/p>\n

In cele doua odaite de sus erau gazduite doua femei, care aratau ca niste maici. O singura data au coborat si, trecand pe langa el, au iesit pana afara, unde au stat vreo doua ore, apoi s-au intors. El le-a spus „buna seara”, dar ele nu i-au raspuns. Omul din padure i-a zis ca femeile acelea nu prea vorbesc cu nimeni. Ca sunt doua pustnice de la manastirea Petru Voda, care s-au „zavorat” sa nu vorbeasca mai mult de sapte cuvinte pe zi, si doar dupa amiaza. Sapte cuvinte. El nu avea voie sa le intrebe, sa le zica nimic. Doar ele, uneori. Sapte!<\/p>\n

I-a mai spus ca acea casa a lui e facuta pentru drumeti rataciti, dar si pentru a primi, uneori, unii pustnici, mai ales pe cei care abia vor sa se retraga in sihastrie si au nevoie de un timp pentru a-si sapa bordeiele pe vreme urata si-n locuri greu accesibile. El, omul acela, doar ii gazduia. Se numea Ioan Baron.<\/p>\n

Ce facea el? Le ducea mancare sihastrilor. Mergea zeci si zeci de kilometri prin viscole si ploi, cu traiste de merinde in spate (pesmeti, malai, orez, fasole, cartofi, toate cumparate din pensia lui) pe care le lasa in locuri anumite, la poalele povarnisurilor unde pustnicii isi aveau ascunse chiliile subpamantene, sau chiar pana la bordeiele lor, daca acestia ii ingaduiau sa urce. Le sapa el insusi bordeiele – era mare mester la asta -, le taia lemne, atunci cand trebuiau sa mai aprinda cate un foc, in iernile grele. Ajuta peste tot, in tot muntele. Asta facea.<\/p>\n

I-a zis lui Nicolae Iurniuc ca poate sa mai vina acolo, la casuta lui. El mi-a povestit mie toata aceasta intamplare. Si am hotarat sa mergem impreuna.<\/p>\n

Calatorie in munti<\/strong><\/h4>\n

Drum greu, pe-o zapada tare ca sticla, de-a lungul albiei paraului Valea Seaca, ce urca spre munti, chiar din mijlocul orasului Campulung. Dupa vreo opt kilometri, masina nu ne mai foloseste. Casele se raresc, e placut sa le vezi, cu hornurile lor prin care ies varcolaci de fum, la marginea padurii. O ultima ulita se termina, urcam pieptis.<\/p>\n

O padure intinsa, „apocaliptica” parca, pustiu inghetat si fantastic, cu cioturi prelungi de arbori rupti de vant, ca dupa un razboi atoatepustiitor, sub un cer alburiu. Am trei pulovere pe sub haina groasa de iarna, abia primita de la Mos Craciun, si ma-ntreb mereu cum or fi traind insinguratii aia acolo, in pustiu, la minus zece grade Celsius (si oare chiar or fi existand?), daca mie, dupa doar o ora de mers, imi tremura barbia, de-abia mai pot vorbi.<\/p>\n

Trecem apoi de o culme a potecii, moment in care prietenul meu, Nicolae Iurniuc, se uita in toate departarile, neintelegand parca. Pentru cateva minute mi-e teama ca ne-am ratacit, asa cum a patit-o si calauza mea, altadata. De frig mi-e frica. Cel mai mult de frig! Insa Iurniuc se mai invarte pe vreo cativa zeci de metri, uitandu-se cu mana streasina la ochi, si-n cele din urma isi da seama: da, acolo este! Undeva, pe celalalt versant. Nu se vede, fiindca e ascunsa de brazi. Dar acolo este. Casa cu sihastri<\/p>\n

Cel ce vorbeste cu sfintii<\/strong><\/h4>\n

E un omulet vanos, parca fara varsta, cu o cusma de oaie pe cap, un spiridus al padurii, ce ne sfredeleste din cap pana-n talpi, zambind cu ochii lui micuti si rotunzi. Ioan Baron nu are barba, nici plete calugaresti. Mereu rade cand oameni-i zic ca „si-l inchipuiau altfel”, „mai monahal, asa”.<\/p>\n

Ce conteaza, a avut candva, a avut si barba, si plete, in anii cat a stat la manastirile Pojorata sau Sihastria, dar si le-a tuns aspru, scurt, ca de ostas, fiindca nu i-a placut sa i se zica „sarut mana”, n-a vrut nicicand sa fie „cineva”, sa fie bagat in seama, ci doar sa ajute din umbra, nestiut.<\/p>\n

\"422658.b\"

M\u0103n\u0103stirea Pojor\u00e2ta<\/p><\/div>\n

Unii monahi ii zic si azi „parinte”.<\/p>\n

Iar el aproape se amuza – „habar n-am de ce-mi zic asa!”<\/p>\n

\u00censusi Inaltul Pimen i-a propus sa-l preoteasca in calugarie, dar el este inca mirean, chiar daca s-a desprins de mult de sotie si cei doi baieti ai sai, acum barbati, cu deplinul accept al acestora, care i-au inteles „dorul de singuratate”. Un „dor” pe care l-a avut inca din copilarie, care e „innascut”, crede, caci nu i-au placut niciodata asezarile omenesti, nici orasele, nici satele, niciodata!, ci s-a jertfit din greu sa traiasca atatia ani printre oameni, pana cand a hotarat ca gata, si-a facut datoria, si trebuie sa sfarseasca cu lumea pentru totdeauna.<\/p>\n

De atunci a trait multi ani complet singur, intr-un bordei in pamant, de pe Giumalau, ducand intocmai acelasi mod de viata ca ceilalti sihastri. Tacere si izolare depline. Casuta in care sta acum i-au ridicat-o abia de curand credinciosii locului si calugarii manastirilor, ca sa se poata ocupa mai bine de toti schimnicii pe care-i are in grija.<\/p>\n

\"422659.b\"

\u00cen Mun\u021bii Gium\u0103l\u0103u, Carpa\u021bii Orientali<\/p><\/div>\n

Un bun crestin localnic, Constantin Arsene, a ajutat cel mai mult la facerea acestei case, cu lemn si doua hectare de pamant, fara a cere nimic in schimb. Localnicii au nevoie mare de rugaciunile acestor sihastri, de aceea il ajuta pe Ioan, in semn de pretuire pentru eforturile neostenite si voluntare pe care acesta le-a facut spre ocrotirea lor.<\/p>\n

Ca un arhondaric de manastire arata cabanuta de pe Rarau. Cu doua chilii la etaj si fratele Ioan la parter. Lui nu prea ii prieste confortul acestei case. Se simte doar „un administrator”, deloc la locul lui, care sta aici doar „cu ascultare”. Zice ca daca ar fi dupa el, ar trai mai departe tot in „groapa” (chilia) lui din varful Giumalaului, unde „era asa o liniste, din octombrie si pana in ianuarie nu vedeam om…”.<\/p>\n

\"422660.b\"

C\u0103su\u021ba fratelui Ioan<\/p><\/div>\n

Linistea asta. Pacea asta. Asta ne transmite, zambind, poftindu-ne la masa, dandu-ne mereu de-nteles ca nu trebuie urgent „sa dam raportul” de ce-am venit, chiar daca stie ca o sa-l iscodim pentru un ziar, despre lucruri „delicate”, dar nu-l intereseaza asta acum, ci doar sa ne lasam impreuna prada starii de bine ca ne-am intalnit, ca ii suntem oaspeti si el gazda. Caci de vorbit vom avea tot timpul. Deocamdata: bulz. Mamaliga aurie, aburinda, cu straturi de branza ciobaneasca inauntru. Inaintea mesei, o mica rugaciune. In soba jarul tresare mocnit. Afara, viscolul loveste in ferestrele casutei, din toate partile.<\/p>\n

O aratare a muntilor<\/strong><\/h4>\n

Nu stiu daca ne-a placut in mod special pe noi, sau daca asa se poarta cu toti pribegii ce trec prin munti si-l intreaba curiosi despre ce inseamna pustnicia. Cert este ca, pana la urma, a recunoscut…<\/p>\n

„Da, l-am cunoscut pe schimonahul Zosima. L-am gasit, in ziua in care mi-a zis dinainte sa vin, intins langa mormantul sau si asteptand. Abia murise. Linistit, moale, parca s-ar fi cufundat intr-un somn. Cand l-am ridicat in maini sa il pun in mormant, am vazut ca trupul lui era foarte usor si frumos mirositor.<\/p>\n

A fost unul din pustnicii vechi, cu har mare, recunoscut in ortodoxie ca mare profet si vazator cu duhul. Apropiat de-al lu’ parintele Daniil-Sandu Tudor de la Rugul Aprins. Impreuna au fost „ca o manusa”, la manastirea Rarau, dar Zosima era chiar mai in varsta decat Daniil. S-a retras in munti, cu decretul acela din ’59, prigonit de comunisti, si-a stat in stanci. Toata lumea a dat zvon c-o murit. Dupa un timp, securistii nu l-au mai cautat, iar el a ramas in pustie pentru totdeauna.<\/p>\n

Eu l-am vazut abia prin anul 2000. E adevarat ce zice lumea: parca „se facea nevazut” din calea ta. Stiai ca-i acolo, undeva, ii simteai cumva duhul, dar nu-l vedeai. Asa imi disparea si mie, la inceput. Pe urma, poate ca m-o cercetat el mai bine din umbra, si-o-nceput sa-mi mai apara mai mult.<\/p>\n

\"422661.b\"

Pasul Mestec\u0103ni\u0219 din Carpa\u021bii Orientali<\/p><\/div>\n

Avea un par maaare, roata-mprejur, ii curgea in vale, ca o umbrela, roata. Parca era o aratare a muntilor, cu cetina in par, cu frunze, cu barba care-i ajungea pana la brau. Umbla in doua bete, nu vorbea cu oameni, putini i-au auzit vocea. Greu, foarte greu, m-o ingaduit langa el, chiar daca aveam blagoslovire de la manastiri si duhovnici. Mereu descult, n-avea nevoie de hrana aproape deloc, merindea mea ramanea uneori aproape neatinsa, cand veneam data urmatoare.<\/p>\n

Da, am apucat sa vorbesc cu el, m-a lasat de cateva ori chiar in chilia lui, era departe tare, cu viziunea lui a reusit sa-si gaseasca, cred, cel mai izolat loc din tot muntele. Doar cu elicopterul ajungeai la el, iarna. Nu prea pot sa va zic asta, ce-am vorbit.<\/p>\n

Multe nopti am stat langa el, caci el vorbea numai noaptea. Atatea vorbe cu duh, atatea vorbe de folos!… N-as vrea sa va zic. Sunt vorbe atat de puternice, ca ar putea fi asa usor rastalmacite… Mai ales daca le zic eu, un nepriceput. Cine sunt eu, sa-mi permit sa spun vorbele lui?<\/p>\n

Eu doar am facut ascultare, am fost trimis sau chemat. Va zic doar ca a prorocit unele evenimente foarte importante pentru Romania si lumea intreaga. De unde stia toate astea el, care nu coborase din muntele asta de peste-o suta de ani?<\/p>\n

A lasat aici putini ucenici, eu ii cunosc doar pe doi. Sihastrul Calinic si inca unul… Degeaba intrebati. N-o sa va pot duce la bordeiele lor, iarna asta…”<\/p>\n

\"422662.b\"

Crucea \u00een v\u00e2rful Muntelui Gium\u0103l\u0103u<\/p><\/div>\n

Pe varful cel mai de sus al Giumalaului este o cruce alba, inalta, de piatra. Intr-o nisa dreptunghiulara sapata in aceasta cruce sunt bagate cateva lumanari, o sticluta de ulei, o cutie de chibrituri mereu uscata si o candela. Alaturi, pe piatra alba, e scris: „Nu luati uleiul de candela si chibritul. Aici se intalnesc sfintii pustnici si se roaga pentru noi”. Intr-adevar, un loc de intalnire. Doar cateva zile pe an, sihastrii urca din ascunzisurile lor spre crucea aceea, si se roaga impreuna. Stau acolo, unul langa altul, sub cruce. Probabil canta. Ii poti vedea uneori, invaluiti in ceturi, de pe Mestecanis, celalalt pisc, cu binoclul.<\/p>\n

(Va urma)<\/em><\/p>\n

Bogdan Lupescu<\/em><\/strong><\/p>\n

\u00cen imagine la publicare: Muntii Rar\u0103u-Giumal\u0103u din nordul Carpa\u021bilor Orientali.<\/em><\/p>\n

Sursa: Formula AS<\/strong><\/a><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Sih\u0103stria a fost foarte r\u0103sp\u00e2ndit\u0103 \u00een Rom\u00e2nia pe parcursul istoriei. \u00cen toate secolele, p\u0103durile dese, cu locuri inaccesibile din Mun\u021bi Carpa\u021bi au…<\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":19142,"comment_status":"open","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_lmt_disableupdate":"","_lmt_disable":"","slim_seo":{"title":"Pustnicii nev\u0103zu\u021bi din Mun\u021bii Bucovinei - traditia.md","description":"Sih\u0103stria a fost foarte r\u0103sp\u00e2ndit\u0103 \u00een Rom\u00e2nia pe parcursul istoriei. \u00cen toate secolele, p\u0103durile dese, cu locuri inaccesibile din Mun\u021bi Carpa\u021bi au abundat \u00een ch"},"footnotes":""},"categories":[40,38],"tags":[],"class_list":["post-19144","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-apararea-credintei","category-stiri"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/19144","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=19144"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/19144\/revisions"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media\/19142"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=19144"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=19144"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/traditia.md\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=19144"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}