Tr\u0103im \u00eentr-o lume obosit\u0103 \u015fi obositoare. Noi suntem obosi\u0163i \u015fi devenim obositori pentru copiii no\u015ftri, pe care \u00eei apostrof\u0103m, \u00eei cert\u0103m, \u00een gr\u0103bim mereu, \u00eei tragem dup\u0103 noi, \u00eei s\u00e2c\u0103im, \u00eei cic\u0103lim, le d\u0103m mereu c\u00e2te ceva de f\u0103cut. \u015ei, ce e cel mai grav, \u00eei cople\u015fim cu oboseala noastr\u0103.<\/p>\n
Copiii no\u015ftri sunt apatici \u015fi din cauza noastr\u0103. \u015ei-au pierdut din entuziasm, din veselie, bucurie, curiozitate, poft\u0103 de bulg\u0103real\u0103, de stropit cu ap\u0103, de \u00eenghiontit \u00een joac\u0103, de glume inocente, de jocuri, de m\u00e2ncat z\u0103pada, de scos limba la fulgii care cad din cer.<\/p>\n
C\u00e2nd ninge, noi ne facem griji de cum ajungem la serviciu, de locul de parcare, de autobuzul care nu vine, de metroul care e prea plin. De drumul lung \u00eenapoi acas\u0103. C\u00e2nd nu ninge, nu plou\u0103 \u015fi nici nu bate v\u00e2ntul, g\u0103sim noi altceva de care s\u0103 ne facem griji. Ne \u00eenc\u0103rcam de g\u00e2nduri \u015fi de frici. \u015ei le transmitem lor totul, chiar dac\u0103 nu vrem. Copiii ne simt, ne copiaz\u0103, pentru ei suntem un exemplu, de la noi \u00eenva\u0163\u0103. Iar noi \u00eei \u00eenv\u0103\u0163\u0103m s\u0103 fie obosi\u0163i, apatici \u015fi blaza\u0163i.<\/p>\n
Noi am uitat s\u0103 tr\u0103im \u015fi am \u00eemb\u0103tr\u00e2nit de griji. Dar ei, ei trebuie l\u0103sa\u0163i s\u0103 se bucure de copil\u0103ria lor, de z\u0103pad\u0103, de soare, de iarb\u0103, de tot. P\u00e2n\u0103 nu cresc \u015fi vor deveni \u015fi ei ca noi.<\/p>\n