Dar câte case cu oameni înțelepți și harnici au fost prin satele Moldovei… Evident că cei care înălțau case mari și luxoase, nimeni nu mai știa din care muncă înălțau oamenii aceste case frumoase!
„A ruginit frunza din vii
Și randunele-au plecat,
Pustii sunt lanuri și campii
Pustii sunt horele din sat…”
Aceste versuri pe care le-am cântat de-atâtea ori cu toții, din grădiniță și până-n clasele superioare din școală, nu mi-am închipuit că se vor împlini, se vor adeveri vreo data în realitate. Priveam prin geamul mașinii, de Paștele Blajinilor, la satele Moldovei noastre cu drumuri pustii, case parasite, grădini neîngrijite, acoperișuri sparte, cu porți încuiate și lăcăți rijinite la uși.
Mă-ntreb:
– Cum să părăsești casa părintească și să pleci undeva departe? Părinții au muncit o viață ca să lase copiilor moștenire și doar asta este averea lor adunată de-o viață, muncind zi și noapte pentru copiii lor. Ce s-a întâmplat prin timp? De ce părinții la rândul lor chiar și-atunci când le-a fost cel mai greu nu au plecat de acasă? Au trait mereu cu ce-au avut și doar rugăciunea și munca mereu i-au salvat.
Chiar și deportați de-au fost, oricum s-au întors peste ani la casele lor. Mi-amintesc cum îmi povestea o femeie bătrână ce-a trecut prin suferințe mari: „Am trecut și prin foc de război, prin foamete, prin deportări! O, Doamne, când mi-amintesc, copiii erau mici și nu aveam cu ce să-i hrănesc, cu ce să-i îmbrac, înghețau de frig sărmanii, dar Dumnezeu ne-a ajutat să ieșim din toate aceste greutăți!”
Oare această plecare intensivă de acasă a oamenilor de la anii ’90 încoace, prin țări îndepărtate, nu e răsplătită cu războiul din Ucraina pentru păcate lor, că nu au ascultat de Dumnezeu?! Îl ascultă numai pe diavolul și acesta îl duce pe om într-acolo unde el îl cheamă. Că cei plecați iubesc la nebunie banii care nu au nici o valoare, dar nu se știe ce consecințe îi așteaptă.
Toate neamurile de pe pământ se vor acasă!
Raisa Plăieșu pentru Traditia.md